Firma ascunsă, în toamna anului trecut, de Dinu Pescariu şi de Gheorghe Stelian pe numele unor paravane, după declanşarea anchetelor penale în dosarele ANRP, a primit, cu fix o lună de zile înainte de cea în care primarul Neculai Onţanu a fost arestat, autorizaţia de construcţie pentru continuarea lucrărilor la imobilul de apartamente de lux din cartierul Floreasca. Între timp, preţurile apartamentelor ce urmează să fie finalizate până în luna decembrie a acestui an au fost deja stabilite. Pe surse, am aflat că un apartament cu două camere la Stelu costă între 105.000 şi 130.000 de euro fără TVA, în timp ce unul de trei camere va costa 150.000 de euro fără TVA.
Zecile de apartamente construite în strada Rahmaninov, din cartierul Floreasca, de firma controlată, până anul trecut, de afaceriştii Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, şi Dinu Pescariu, urmează să fie finalizate până în data de 14 decembrie 2016. Acest lucru reiese dintr-o autorizaţie de construire, cu numărul 60/3R, emisă, în data de 24 februarie 2016, de către fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu. O lună mai târziu, edilul a fost reţinut de DNA.
Proiectul, transferat de Stelu pe firmă
Concret, autorizaţia de construire emisă de Neculai Onţanu în februarie autorizează, de fapt, continuarea lucrărilor de construcţie avizate de un document similar, emis de acelaşi primar, la data de 17 noiembrie 2011 şi care se referă la un imobil de locuinţe, compus din două subsoluri, cu parter şi şase etaje, la care se adaugă un al şaptelea nivel-duplex, amplasate în strada Rahmaninov nr. 50-70, din sectorul 2 al Capitalei.
Interesant este faptul că, la demararea proiectului, certificatul de urbanism pentru această construcţie a fost eliberat pe numele lui Gheorghe Stelian, ca persoană fizică, aşa cum reiese din documentul nr. 1277/51 R, emis în data de 6 august 2011 de aceeaşi Primărie a Sectorului 2, condusă de acelaşi primar Neculai Onţanu.
Mai mult, în 31 august 2011, şi Agenţia pentru Protecţia Mediului a Municipiului Bucureşti a luat în discuţie avizarea proiectului, tot la cererea lui Gheorghe Stelian, pe persoană fizică, cerere înaintată personal de acesta în data de 26 august 2011.
În 2016, însă, aflăm că autorizaţia de construire a fost emisă pe numele unei societăţi, SC Rahmaninov Residence SRL, controlată de acelaşi Stelu, însă, oficial, deţinută de două persoane-paravan.
Firma, plasată pe numele unor interpuşi
Înfiinţată în anul 2012 sub numele de Steda Energy Holding SRL, de către Gheorghe Stelian şi de tatăl acestuia, Iulian Gheorghe, firma şi-a schimbat numele, porivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în SC Rahmaninov Residence By Steda SRL. Operaţiunea a avut loc în data de 10 martie 2014, zi în care în structura acţionariatului a intrat şi tenismanul Dinu Pescariu, ca asociat majoritar cu 60% din beneficii şi pierderi.
După zece zile, în 20 martie 2014, Stelu şi Pescariu rămân să deţină împreună compania, după ce tatăl lui Gheorghe Stelian decide să părăsească structura acţionariatului. Nu pentru mult timp, deoarece, aşa cum aflăm tot de la Registrul Comerţului, Stelu şi Pescariu decid să primească în acţionariatul societăţii alte două persoane.
Înaintea alegerilor prezidenţiale din toamna anului 2014, DNA a declanşat în forţă ancheta în dosarele Microsoft şi ANRP. În primul, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au avut calitatea de denunţători şi au beneficiat de impunitate. Într-unul din dosarele ANRP, Gheorghe Stelian, deşi este beneficiarul unor despăgubiri uriaşe din partea statului, fiind personajul-cheie, nu a avut nici el prea mult de suferit. Cu toate acestea, Stelu şi Pescariu au decis, în 2015, să scape oficial de legăturile cu firma care construieşte apartamente de lux în zonele retrocedate, plasând-o interpuşilor Mihai Marian Banu şi Ioana Georgescu. Iniţial, cele două personaje au intrat în acţionariatul Rahmaninov Residecne By Steda SRL printr-o majorare de capital, în valoare de 500 de lei, ce a avut loc în 12 august 2015, ajungându-se în situaţia ca Stelu, Pescariu, Banu şi Georgescu să deţină părţi egale din acţiuni. Ulterior, noii asociaţi au preluat societatea cu totul, astfel încât, în prezent, oficial, nici Stelu, nici Pescariu nemaiavând vreo legătură cu această companie.
Au schimbat numele, acţionarii şi sediul companiei
Operaţiunea de ascundere a firmei care construieşte apartamentele de lux din Floreasca a fost una minuţions pusă la punct. Potrivit documentelor oficiale, în data de 12 august 2015, a fost convocată o Adunare Generală a Asociaţilor societăţii SC Rahmaninov Residence By Steda SRL, unde, pe lângă majorarea capitalului social şi primirea în structura acţionariatului a noilor asociaţi, se mai decid câteva lucruri care denotă dorinţa proprietarilor firmei de a-şi ascunde urmele. Astfel, se ia decizia ca societatea să fie administrată de proaspătul asociat cooptat, Mihai Marian Banu. După care se mută sediul social al companiei din imobilul de lux al lui Gheorghe Stelian din Şoseaua Kiseleff, într-un apartamet din strada Manolache Vornicu, adică acasă la celălalt proaspăt asociat cooptat, Ioana Georgescu. Iar şedinţa AGA se încheie cu schimbarea numelui societăţii din SC Rahmaninov Residence By Steda SRL, în SC Rahmaninov Residence SRL, pentru a înlătura orice legătură cu Stelu şi cu grupul său de firme Steda.
O lună mai târziu, în data de 14 septembrie 2015, după ce dosarele ANRP şi Microsoft au ajuns deja în instanţele de judecată, a avut loc o nouă adunare a asociaţilor SC Rahmaninov Residence SRL. Cu acest prilej, Gheorghe Stelian i-a cedat toate acţiunile lui Mihai Marian Banu, iar Dinu Mihai Pescariu i-a cedat toate părţile sociale Ioanei Georgescu.
Preţuri care sfidează criza imobiliară
Pe surse, am aflat care sunt preţurile pe care dezvoltatorul imobiliar Rahmaninov Residence SRL le va practica pentru apartamentele pe care le construieşte până la finalul lunii decembrie a acestui an. Astfel, pentru un apartament cu două camera, în suprafaţă de 45 metri pătraţi utili, se cere 120.000 de euro fără TVA. De asemenea, poate fi şi închiriat, pentru 600 de euro lunar. Un alt apartament cu două camere, dar cu o suprafaţă utilă de 47 metri pătraţi, preţul ar fi de 105.000 de euro fără TVA. Există însă şi apartamente cu două camere, de 56 metri pătraţi utili, care costă 130.000 de euro. De asemenea, în imobilul cu pricina ar exista şi apartamente de trei camere, în suprafaţă de peste 80 de metri pătraţi, care costă, potrivit aceloraşi surse, 150.000 de euro fără TVA.
În 2012, societatea Rahmaninov, care se ocupa cu producţia de energie electrică, avea active de 1.864 lei, venituri de 4 lei şi pierderi de 7.431 lei. În 2013, bilanţul arată active de 395 de lei, venituri de 141 de lei şi pierderi de 6.506 lei. Din 2014, când obiectul de activitate s-a modificat în lucrări de construcţii clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, activele firmei au ajuns la 22.523.516 lei, datoriile s-au ridicat la 22.770.621 lei, în timp ce veniturile au fost de 13.678.092 lei şi pierderile au atins 154.656 lei. Potrivit bilanţului pe anul trecut, societatea a înregistrat active de 24.317.898 lei, datorii de 24.775.258 lei, venituri de 2.351.081 lei şi pierderi de 7.982 de lei.
Acelaşi intermediar, pasat de Pescariu şi în afacerile familiei
Ioana Georgescu, cea care a preluat acţiunile Rahmaninov Residence SRL de la Dinu Pescariu, nu este altceva decât un intermediar al fostului tenisman. În data de 27 martie 2007, se înfiinţează firma SC RPD Sport SRL. Structura acţionariatului firmei arăta, la data fondării, astfel: Dinu Mihai Pescariu (33.334%), sora acestuia, Ana Maria Pescariu (33,333 %), şi Ioana Georgescu (33,333%), aceasta din urmă fiind numită şi în funcţia de administrator al societăţii. La 13 septembrie 2012, Dinu Mihai Pescariu cesionează acţiunile deţinute la SC RPD Sport SRL către tatăl său, Dinu Mircea Pescariu, tenismanul ieşind, astfel, din acţionariat. Însă sora sa, dar şi Ioana Georgescu rămân asociaţi.
Stelu, 377.282.300 de lei despăgubiri de la ANRP
În decembrie 2014, Gheorghe Stelian a fost trimis în judecată într-unul dintre dosarele ANRP, pentru o despăgubire ilegală de 377.282.300 de lei. Printre cei trimişi, alături de Stelu, în judecată în acest dosar se numără Alina Bica (reprezentantul Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor), Crinuţa Dumitrean (preşedinte al acestei comisii), Sergiu Ionu Diacomatu (vicepreşedintele de atunci al ANRP), Călin Florin Teodorescu (deputat, membru al comisiei), precum şi alte persoane. Gheorghe Stelian este judecat în acest dosar pentru compliciatate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave. Cei în cauză sunt acuzaţi că, în 15 martie 2011, în calitate de membri ai Comisiei de Despăgubire, au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 130.535 mp (peste 13 hectare) a fost stabilită la suma de 377.282.300 lei. Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului cu 263.327.559 lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat şi a facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian și alte persoane.
Imobilul din Rahmaninov nu a fost pus sub sechestru pentru recuperarea prejudiciului
Potrivit DNA, Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit ca parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor şi a părţilor responsabile civilmente la plata sumei de 263.327.559 lei, echivalentul sumei de 61.714.021,4 euro, iar, în vederea recuperării prejudiciului, a fost instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile şi sume de bani, printre care şi bunuri aparţinând afaceristului Gheorghe Stelian.
Aşa stând lucrurile, este destul de ciudat modul în care Stelu a reuşit să cesioneze, împreună cu Dinu Pescariu, acţiunile deţinute la SC Rahmaninov Residence SRL către persoane interpuse, fără ca acest lucru să fie sesizat de procurorii anchetatori. De altfel, aceasta nu este singura ciudăţenie din acest dosar. Pe lista suspecţilor anchetaţi de DNA se mai găseşte şi fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor, fugit în Ungaria înainte de a putea fi audiat sau arestat preventiv. În ceea ce-l priveşte, procurorii au dispus, în decembrie 2014, disjungerea cauzei şi întocmirea unui alt dosar.
Neculai Onţanu a eliberat, cu o lună înainte de a fi arestat, o nouă autorizaţie de construire pe numele firmei controlate de afaceristul Gheorghe Stelian prin interpuşi. Documentul arată că lucrările trebuie finalizate până la mijlocul lunii decembrie.
Firma, înfiinţată de Gheorghe Stelian şi Dinu Pescariu, a fost “vândută”, la sfârşitul anului trecut, unor persoane din anturajul celor doi. Din numele firmei au dispărut toate elementele care puteau face legătura cu Stelu.
Deşi procurorii au reţinut un prejudiciu de peste 263 de milioane de lei în dosarul despăgubirii primite de Stelu, în 2011, investiţia din Rahmaninov rămâne neatinsă. Apartamentele de lux urmează să fie scoase la vânzare, cu preţuri între 105.000 şi 150.000 de euro, fără TVA