Organizaţia jihadistă Statul Islamic a revendicat atacul comis marţi împotriva sediului postului de televiziune Shamshad TV din Kabul de către un comando de bărbaţi înarmaţi deghizaţi în poliţişti, care au ucis cel puţin două persoane, relatează AFP şi Reuters.
Atacul, purtat cu puşti şi grenade, a durat în jur de trei ore, înainte ce forţe de securitate afgane, puternic înarmate, să-i pună capăt şi să-i elibereze pe angajaţii postului ascunşi în clădire.
'Atacul s-a încheiat. Potrivit comandantului forţelor speciale, toţi angajaţii care se aflau în imobil au fost salvaţi', a anunţat Shamshad TV, care a reînceput imediat emisia.
'Este un atac împotriva libertăţii presei, dar nu vor putea să ne reducă la tăcere', a declarat Abid Ehsas, redactorul-şef al Shamshad, intervievat de postul concurent Tolo TV în spitalul din Kabul unde unora dintre colegii săi li se acordau îngrijiri. Ehsasa a precizat că postul său nu a primit ameninţări înaintea atacului.
Potrivit Shamshad, unul dintre atacatori s-a aruncat în aer la poarta clădirii, în timp ce un altul, puternic înarmat, a deschis mai întâi focul asupra unor angajaţi ai postului, după care s-a refugiat pe acoperiş şi a început să tragă în forţele de securitate.
Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, doi membri ai personalului de pază au fost ucişi şi alte cinci persoane - un angajat al Shamshad TV şi patru pompieri - au fost rănite.
Statul Islamic a revendicat atacul prin intermediul agenţiei sale de propagandă, AMAQ, susţinând că a ucis '20 de gardieni şi angajaţi ai Shamshad'.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, negase anterior orice implicare a acestora în atac.
Shamshad TV emite în paştună, a doua cea mai vorbită limbă în Afganistan.
Violenţele având ca ţintă jurnaliştii sunt în creştere puternică în Afganistan, ASJC - o asociaţie de jurnalişti afgani - indicând un număr de 13 angajaţi ai instituţiilor media ucişi în 2016, dintre care zece de către talibani.
În ianuarie 2016, şapte angajaţi ai Tolo TV, principalul canal privat de televiziune, foarte criticat de talibani, au fost ucişi într-un atentat sinucigaş comis asupra unui microbuz al postului. AGERPRES