Jurnalul.ro Ştiri Externe Afghanistan. Aviaţia americană a lansat un atac asupra laboratoarelor de producere a heroinei

Afghanistan. Aviaţia americană a lansat un atac asupra laboratoarelor de producere a heroinei

Aviaţia americană a lansat pentru prima dată raiduri aeriene asupra unor laboratoare de producere a heroinei în Afganistan, având drept scop atacarea principalei surse de venituri a talibanilor, relatează luni AFP. 

Generalul american John Nicholson a anunţat că operaţiunea, desfăşurată în colaborare cu armata afgană în noaptea de duminică spre luni, a permis distrugerea a opt laboratoare de prelucrare a opiumului în heroină din provincia Helmand, care se află în cea mai mare parte sub controlul talibanilor. 

'Raidurile lansate noaptea trecută vor continua pentru a-i lovi pe talibani acolo unde îi afectează cel mai mult', a spus generalul Nicholson, şeful operaţiunii Resolute Support a NATO din Afganistan, în cadrul unei conferinţe de presă la Kabul unde a prezentat această nouă strategie împotriva traficului de droguri. 

Preşedinţia afgană a precizat într-un comunicat că este vorba despre o premieră. 

'Pacea şi stabilitatea în Afganistan necesită o adevărată luptă împotriva economiei criminale şi a producerii de droguri', în timp ce producţia de opium creşte din cauza nesiguranţei şi a prezenţei insurgenţilor care controlează peste 40% din teritoriu. 

Producţia de opium s-a dublat în 2017 în ţară, ajungând la 9.000 de tone, potrivit ONU, confirmând faptul că Afganistanul este cel mai mare producător mondial de opium. 

'Reţelele criminale care sprijină talibanii sunt responsabile pentru 85% din heroina produsă la nivel mondial', a afirmat generalul Nicholson, subliniind că această economie subterană le aduce talibanilor circa 200 de milioane de dolari şi chiar mai mult atunci când heroina părăseşte ţara şi îi creşte valoarea. 

'Am lovit această economie ilegală, am vizat laboratoarele unde opiumul este transformat în heroină, locurile de depozitare, locurile unde îşi ţin banii şi de unde coordonează şi controlează traficul', a detaliat el. 

În schimb, a adăugat el, nu se pune problema ca forţele americane să vizeze fermierii: 'Ei sunt ostaticii datoriilor şi trăiesc sub ameninţarea talibanilor', a mai spus generalul american.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri