Jurnalul.ro Ştiri Locale Agresiuni sexuale în Maramureș. O refugiată din Ucraina acuză că a fost violată cu copilul în cameră

Agresiuni sexuale în Maramureș. O refugiată din Ucraina acuză că a fost violată cu copilul în cameră

O refugiată ucraineană a depus plângere la poliția din Sighetul Marmației pentru viol. Este al doilea caz de agresiune sexuală semnalat în ultimele luni în județul Maramureș, în rândul persoanelor care fug de războiul din țara vecină.

Femeia de 35 de ani a ajuns în localitate venind din Liov, împreună cu fetița de de circa un an. Cele două au fost preluate de la frontieră de către ASSOC Maramureș și cazate la sediul unei fundații religioase italiene, scrie emaramures.ro

Peste noapte femeia s-a trezit cu un bărbat peste ea în pat care ar fi violat-o. Ea povestește că nu a putut să strige după ajutor de frică să nu-și trezească fetița. Agresorul este un cetățean italian în vârstă de 54 de ani care lucrează voluntar la organizația respectivă. 

Refugiata a fost cazată apoi în altă parte și urmează să fie dusă la Institutul de Medicină Legală de la Spitalul de Urgenţă Baia Mare, pentru control și recoltare de probe. 

Ancheta penală este în desfășurare. 

Un alt caz de agresiune sexuală a fost semnalat, în data de 13 aprilie, tot în Sighetul Marmației de o altă refugiată din Ucraina. 

Stareţul Mănăstirii Petrova a fost acuzat de o tânără că ar fi atins-o necuviincios. Monarhul neagă acuzațiile și spune că a atins-o pe femeie doar părintește. El mai afirmă că la data respectivă s-ar fi aflat în localitatea Teaciv din Ucraina, cu ajutoare. 

 

Subiecte în articol: refugiat ucrainean viol maramures
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri