Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Ai fost diagnosticat cu diabet? Iată care sunt semnalele de alarmă trimise de piciorul tău

Ai fost diagnosticat cu diabet? Iată care sunt semnalele de alarmă trimise de piciorul tău

Conform Atlasului de Diabet al Federaţiei Internaţionale de Diabet, diabetul reprezintă o epidemie majoră la nivel mondial, o mare povară socială, economică și medicală. Statisticile internaţionale ne arată că numărul persoanelor cu diabet zaharat creşte de la an la an. Din cauza prevalenţei crescute a diabetului zaharat şi a speranţei de viaţă prelungite a persoanelor cu diabet, creşte şi incidenţa complicațiilor la nivelul piciorului.
În acest context, atenția acordată picioarelor în cazul persoanelor cu diabet este esenţială pentru prevenirea apariţiei complicaţiilor care pot duce chiar la amputaţii.

Iată care sunt semnele la nivelul picioarelor care ar trebui să determine o persoană cu diabet să meargă urgent la medic (de familie sau diabetolog):

• Există senzația de amorțeală şi/sau de furnicături în picioare? Acestea se simt mai accentuat pe timpul nopţii sau în repaus? (acesta este un semn care poate indica o neuropatie deja avansată!)
• Există senzația de arsură?
• Există o durere accentuată/înţepătoare la nivelul picioarelor?
• Există durere sau slăbiciune la mersul pe jos, durere care dispare la repaus? (semn de posibilă arteriopatie obliterantă)
• Există o rană deschisă?
• Există o tumefiere la nivelul piciorului?
• La atingere, picioarele sunt reci?

Foarte importantă este şi identificarea unor posibile afecțiuni ale pielii la nivelul piciorului:

.......................

Află mai multe despre semnele pe care le dau picioarele bolnavului de diabet

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri