Jurnalul.ro Ştiri Externe Air France anulează zborurile către Tel Aviv și Beirut

Air France anulează zborurile către Tel Aviv și Beirut

de Redacția Jurnalul    |   

Compania Air France a anulat, cel puțin până luni, zborurile către Tel Aviv și Beirut, anunță The Guardian.

„Air France și-a anulat zborurile către Tel Aviv și Beirut cel puțin până luni, a declarat compania după ce Hezbollah a lansat duminică rachete și drone asupra Israelului, iar armata israeliană a declarat că a lovit Libanul cu aproximativ 100 de avioane”, potrivit The Guardian.

Zborurile către și dinspre aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv au fost suspendate temporar duminică dimineață, dar au fost reluate.

Partidul şiit libanez pro-iranian Hezbollah a susţinut că a lansat peste 320 de rachete Katiuşa împotriva a 11 baze militare şi cazărmi din nordul Israelului, ca răzbunare pentru moartea comandantului Fouad Shukr, ucis într-un raid în suburbiile de sud ale Beirutului.

„Cu puţin timp în urmă, IDF a identificat organizaţia teroristă Hezbollah care se pregătea să lanseze rachete şi proiectile către teritoriul israelian”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.

„Într-un act de autoapărare pentru a înlătura aceste ameninţări, IDF loveşte ţinte teroriste din Liban, de unde Hezbollah plănuia să îşi lanseze atacurile asupra civililor israelieni”, a spus Hagari.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri