De la 1 iulie 2025, plafonarea prețurilor la electricitate se va încheia și auoritățile se gândesc să ajute în continuare persoanele vulnerabile.
În proiectul unei OUG, publicate pe site-ul Ministerului Muncii, este prevăzută introducerea unui tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei pe lună, destinat categoriilor defavorizate.
Sprijinul financiar va fi acordat între 1 iulie 2025 - 31 martie 2026, cu un buget total estimat la 1,041 miliarde lei. Măsura vizează persoanele singure cu venituri nete lunare sub 1.940 lei și familiilor unde venitul net per membru nu depășește 1.784 lei.
Criterii de acordare a tichetelor
Nu vor fi eligibile persoanele fără domiciliu sau reședință legală în România, cele care nu pot prezenta un act de identitate valabil sau se află în detenție ori beneficiază de îngrijire în centre rezidențiale publice sau private.
Ajutorul se va acorda pentru un singur loc de consum per solicitant, indiferent dacă acesta figurează sau nu ca titular în contractul de furnizare a energiei electrice. Trebuie însă ca niciun alt membru al familiei declarate să nu fie asociat cu un alt punct de consum.
„Sprijinul se acordă la solicitarea persoanei singure sau a unui membru major al familiei, care poate fi depusă exclusiv online într-o aplicaţie dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, dedicată implementării mecanismului de sprijin. Pentru solicitanţii care nu au posibilitatea să utilizeze această aplicaţie, se propune ca aceştia să fie ajutaţi de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către oficiile poştale; sprijinul se acordă sub forma unui tichet fără valoare nominală, care va fi încărcat lunar cu suma reprezentând sprijinul acordat, atât timp cât se menţin condiţiile de eligibilitate; determinarea eligibilităţii persoanei singure sau familiei se realizează în mod automat în aplicaţie, atât pe baza celor declarate de către solicitant, cât şi pe baza informaţiilor din bazele de date disponibile cu privire la evidenţa populaţiei şi veniturile persoanelor”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
Cum vor fi distribuite tichetele
Distribuirea tichetelor și efectuarea plăților aferente se vor realiza prin intermediul Poștei Române.
Fiecare beneficiar va avea un cont dedicat, înregistrat în sistemul de mandat poștal, prin care se vor face viramentele lunare. O convenție între Poșta Română și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va reglementa acest proces.
Finanțarea schemei se va face din fondurile Ministerului Muncii, prin ANPIS, acoperind sumele transferate către beneficiari și costurile administrative ale Poștei Române.
„Având în vedere următoarele: prag de venit 1.784 lei/persoană în cazul familiilor şi 1.940 lei în cazul persoanei singure, reprezentând în ambele situaţii pragul de sărăcie relativă pentru anul 2024 conform datelor Eurostat; un număr maximal de aproximativ 2,1 milioane gospodării; sprijin lunar în valoare de 50 lei, rezultă un cost al acordării sprijinului de 949,5 milioane lei pe cele 9 luni de aplicare, din care 633 milioane lei în anul 2025 (6 luni) şi 316,5 milioane lei în 2026 (3 luni). La costul acordării sprijinului se adaugă costul serviciilor ce vor fi furnizate de Compania Naţională Poşta Română SA, care, potrivit estimărilor acestei instituţii, se ridică la 91,83 milioane lei, din care 72,7 milioane lei în anul 2025 şi 19,1 milioane lei în 2026. Astfel, impactul bugetar total este de 1.041,3 milioane lei pentru cele 9 luni de aplicare, din care 705,7 milioane lei în anul 2025 şi 335,6 milioane lei în anul 2026”, se mai arată în nota de fundamentare, potrivit Agerpres.