Omului simplu îi vine uneori să se întrebe: de ce e neapărată nevoie ca economiile țărilor, reflectate de indicatorul PIB, să crească în fiecare an? De ce e o tragedie dacă stagnează sau scad ușor? Iar aceste întrebări sunt valabile și pentru cele mai mari companii în parte. Dacă lucrurile merg bine, de ce această obsesie pentru creștere?
Răspunsul este simplu: din cauza îndatorării. Ca regulă, în condițiile status quo-ului actual, dezvoltarea, atât la nivel micro, cât și la nivel macro, este finanțată pe datorie, prin împrumuturi. Dobânzile trebuie plătite, iar datoriile - rostogolite. De aceea, nu-ți poți permite să nu crești an de an, pentru a-ți conserva, eventual majora marja de profit și a-ți achita și creditele. Iar statele, cu deficitele lor bugetare și gradele lor de îndatorare în continuu avans, au nevoie ca de aer ca principalii contribuabili să crească în business, pentru a finanța bugetele prin taxe și impozite.
Tocmai de aceea, statele au tot interesul să sporească și să accelereze rulajul și marjele de profit ale marilor contribuabili la bugete. Se dau și ajutoare de stat direct din bani publici, însă acestea, din motive evidente, sunt mai puțin profitabile pentru guverne. Cele mai avantajoase subvenții sunt cele suportate direct de consumatori. Iar cele mai de succes sunt cele vândute PR-istic ca măsuri de întrajutorare, de sprijinire a consumatorilor. Să ajutăm populația să-și achiziționeze produse mai noi, mai cool și mai prietenoase cu mediul.
Unele subvenții dictate de stat și suportate de consumatori se resimt mai direct în buzunarele oamenilor și nu prea pot fi prezentate drep chilipiruri. De exemplu, certificatele verzi plătite de consumatori pe factura de curent, bani care merg la dezvoltatorii de centrale producătoare de energie regenerabilă. Sau, cum se practică deja în multe țări, interzicerea autovehiculelor pe motorină.
În privința altor subvenții, însă, e mult mai ușor să le prezinți drept cadouri. Este cazul multor programe guvernamentale de susținere a vânzărilor de produse de folosință îndelungată, cum ar fi mașinile sau electrocasnicele, dar nu numai. Te prezinți cu mașina ta veche la un centru de colectare a fierului vechi, o predai și primești un voucher cu care, punând și bani de la tine, îți cumperi una nouă. În acest fel, vânzările producătorilor se accelerează prin această măsură de stimulare, stocurile de produse noi se lichidează mai rapid, banii circulă, datoriile se plătesc, iar bugetul încasează. De asemenea, sunt lichidități pentru un nou ciclu de producție.
La unele produse, cum ar fi telefoanele mobile inteligente, e relativ ușor, deși costisitor ca promovare, să convingi clienții să-și cumpere de fiecare dată ultima versiune și să renunțe la ce au deja, pentru că e și o chestiune de statut. Nu e însă la fel de trendy să-ți schimbi mașina de spălat, aspiratorul sau televizorul. Aici, clientul are nevoie de stimulente din exterior, iar voucherele sunt ideale pentru asta. O mană cerească a fost, din acest punct de vedere, și introducerea de standarde privind consumul energetic și amprenta de carbon a acestei categorii de produse.
În acest fel, însuși conceptul de „folosință îndelungată” se relativizează, ca și cel de „calitate”. Cele mai noi produse sunt poate mai spectaculoase din punct de vedere tehnologic, însă suferă la alte valori, mai „conservatoare” și poate mai utilitare. Vorbim în primul rând despre durata de viață efectivă a produselor, dincolo de garanțiile oferite de producători. Electrocasnicele nu te mai țin o viață, ca pe vremuri, nu se mai pune problema să le lași moștenire. De asemenea, devin tot mai dificil și mai costisitor de reparat, astfel că înlocuirea devine soluția economică logică.