x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Ghid pentru românii care merg în Bulgaria: Acte, vinietă și dotări obligatorii ale mașinii

Ghid pentru românii care merg în Bulgaria: Acte, vinietă și dotări obligatorii ale mașinii

de Redacția Jurnalul    |    18 Mai 2026   •   12:00
Ghid pentru românii care merg în Bulgaria: Acte, vinietă și dotări obligatorii ale mașinii
Autoritățile bulgare impun reguli stricte privind documentele, echipamentele obligatorii și taxele de drum pentru turiștii care merg cu mașina.

Tot mai mulți români aleg Bulgaria ca destinație de vacanță în sezonul estival, atrași de prețurile accesibile, hotelurile all-inclusive și distanța mică față de România.

Pentru cei care merg cu mașina personală, autoritățile bulgare impun însă reguli stricte privind documentele, echipamentele obligatorii și taxele de drum.

Vinieta electronică, obligatorie în Bulgaria

Românii care circulă în Bulgaria cu autoturisme de până la 3,5 tone trebuie să achite vinieta electronică înainte de a utiliza drumurile naționale taxate. Verificările sunt realizate automat, prin camere și sisteme electronice de monitorizare, iar lipsa unei viniete valabile poate aduce amenzi consistente.

Tarifele pentru 2026 au fost actualizate la începutul anului și sunt afișate atât în leva, cât și în euro.

Cât costă vinieta pentru Bulgaria 

Pentru autoturismele cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, tarifele sunt următoarele:

  • vinieta de o zi – 4,09 euro / 8 leva;
  • vinieta de weekend – 5,11 euro / 10 leva;
  • vinieta de o săptămână – 7,76 euro / 15 leva;
  • vinieta de o lună – 15,34 euro / 30 leva;
  • vinieta de trei luni – 27,61 euro / 54 leva;
  • vinieta anuală – 49,60 euro / 97 leva.

Vinieta de weekend este valabilă de vineri, ora 12:00, până duminică, la ora 23:59, iar cea de o zi poate fi utilizată timp de 24 de ore din momentul activării.

Taxa poate fi achitată online, prin terminalele electronice BGTOLL sau prin transfer bancar. Plata trebuie efectuată înainte de accesul pe drumurile naționale taxate, cel târziu la intrarea în Bulgaria.

Documente necesare la intrarea în Bulgaria

Cetățenii români pot intra în Bulgaria cu:

  • carte de identitate;
  • pașaport simplu;
  • pașaport electronic;
  • pașaport temporar.

Toate documentele trebuie să fie valabile la momentul trecerii frontierei.

În cazul minorilor care călătoresc fără unul dintre părinți este necesară procură notarială. Deplasarea nu poate fi făcută doar pe baza certificatului de naștere.

Acte obligatorii pentru șoferi

Șoferii care călătoresc cu mașina personală trebuie să aibă asupra lor:

  • actul de identitate;
  • permisul de conducere;
  • certificatul de înmatriculare;
  • asigurarea internațională Carte Verde;
  • vinieta electronică valabilă.

Ce trebuie să existe în mașină

Conform regulilor din Bulgaria, autoturismele trebuie să fie echipate cu:

  • două triunghiuri reflectorizante;
  • trusă medicală de prim ajutor omologată;
  • stingător auto funcțional și în termen de valabilitate;
  • vestă reflectorizantă.

Autoritățile recomandă suplimentar și:

  • roată de rezervă sau kit de pană;
  • cabluri de pornire;
  • lanternă;
  • copii ale documentelor importante;
  • asigurare RCA valabilă.

Un alt aspect important este că în Bulgaria utilizarea fazei scurte este obligatorie pe toate drumurile publice, inclusiv pe timpul zilei, potrivit a1.ro.

×
Subiecte în articol: bulgaria soferi turişti masina