Jurnalul.ro Ştiri Externe ALERTĂ - VIDEO - Coloana oficială în care se afla Igor Dodon, implicată într-un accident violent. Președintele moldovean a fost transportat la spital

ALERTĂ - VIDEO - Coloana oficială în care se afla Igor Dodon, implicată într-un accident violent. Președintele moldovean a fost transportat la spital

de Oana Pavelescu    |   

Coloana oficială în care se deplasa Igor Dodon, președintele republicii Moldova, a fost împlicată într-un accident violent pe șoseaua dintre Ungheni și Chișinău.

Din primele informații reiese că Igor Dodon a fost transportat la spital unde primește îngrijiri medicale.

Președintele Igor Dodon, implicat într-un accident rutier în apropiere de orașul Strășeni. Potrivit surselor UNIMEDIA, mașina acestuia s-a răsturnat.

Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu, citată de Unimedia.

Starea lui Igor Dodon ar fi satisfăcătoare. Acesta s-a ales doar cu câteva zgârieturi și vânătăi, informație a fost confirmată de către șeful Serviciului Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea.

Potrivit lui Anatolie Golea, accidentul s-a petrecut între trei mașini, printre care două vehicule ale SPPS. În urma impactului, persoanele care au avut de suferit au primit îngrijiri medicale pe loc.

„Două mașini din coloana oficială a președintelui țării au fost implicate într-un accident rutier. Persoanelor aflate în automobilele implicate în accident, le-a fost acordat ajutor medical. Poliția cercetează circumstanțele producerii accidentului”, scrie IGP pe pagina oficială de pe Facebook. 

Știre în curs de acualizare.

Subiecte în articol: igor dodon accident de circulatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri