Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă de la meteorologi: Cod galben de ploi torenţiale în toată ţara

Alertă de la meteorologi: Cod galben de ploi torenţiale în toată ţara

Meteorologii au anunțat că mai multe zone din România intră sub cod galben de ploi torențiale, avertismentul fiind valabil de joi de la ora 15.00, până vineri dimineață la ora 6.00, 
Astfel, vor fi sub cod galben de ploi torențiale în judeţele Tulcea, Constanţa, Braila şi Galaţi. În aceste zone se vor strânge cantitaţi mari de apă, ce vor depăşi izolat 40...50 l/mp.

Totodată, vor fi descărcări electrice, posibil grindină şi intensificări temporare ale vântului. Averse vor apărea și în restul țării pe parcursul zilei și la noapte, iar cantități mai mari de apă se vor înregistra și în jumătatea de est a teritoriului. Maximele vor porni de la 15 grade Celsius în Ardeal și vor ajunge la 25 de grade în sudul extrem.

Nici Capitala nu scapă de vremea rea. Meteorologii anunță că, în București, vor fi joi averse, probabil însoțite de tunete și fulgere, iar temperaturile vor urca până la cel mult 23 de grade Celsius. De vineri, valorile termice vor crește în Capitală, iar în weekend vor depăși pragul unei zile de vară, adică 25 de grade Celsius. Treptat, condițiile de ploaie se vor reduce și soarele va deveni generos.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri