Jurnalul.ro Ştiri Justitie ALERTĂ - Sorin Blejnar, condamnat la 5 ani de închisoare

ALERTĂ - Sorin Blejnar, condamnat la 5 ani de închisoare

Curtea de Apel București l-a condamnat pe fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar, la 5 ani de închisoare în dosarul Motorina, relatează digi24.ro.

Fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani închisoare cu executare în dosarul "Motorina", în care este acuzat alături de soţii Radu şi Diana Nemeş de complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat, scrie AGERPRES.

Hotărârea nu este definitivă.

Instanţa a mai decis că Blejnar nu are voie să exercite pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din închisoare, mai multe drepturi civile, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţii de conducere în cadrul autorităţilor statului cu competenţe în domeniul fiscal.

În acelaşi dosar, soţii Radu şi Diana Nemeş au fost condamnaţi la 9 ani închisoare, respectiv 7 ani închisoare.

Fostul ofiţer DGIPI Florin Secăreanu a primit 5 ani închisoare, aceeaşi pedeapsă fiind aplicată şi în cazul lui Viorel Comăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor şi vicepreşedinte al ANAF.

De asemenea, au fost condamnaţi şi administratori ai unor firme implicate în mecanismul de evaziune fiscală: Lucian Florin Ionescu - 5 ani; Mihai Buliga, Andrei Jugănaru, Dumitru Preda, Ovidiu Moldovan şi Pavel Ghişe - câte 7 ani închisoare; Dumitru Chirvăsitu - 8 ani, Mariana Vrânceanu - 6 ani, Nicolae Belba - 3 şi 6 luni închisoare, toate pedepsele fiind cu executare.

Judecătorii au mai decis ca SC Excella Real Grup SRL să plătească 900.000 lei amendă penală, urmând ca firma să fie dizolvată, iar SC Inkasso Jobs SRL trei amenzi penale de 700.000 lei, 500.000 lei şi 800.000 lei, plus dizolvarea companiei.

Celelalte firme implicate în dosarul de evaziune fiscală au fost condamnate la câte 700.000 lei amendă penală şi acestea urmând să fie dizolvate.

Instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de ANAF şi i-a obligat pe Sorin Blejnar, soţii Nemeş şi ceilalţi inculpaţi din dosar să plătească suma de 242.642.205 lei, reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi şi penalităţi) calculate până la data executării integrale a plăţii.

În vederea achitării acestor sume, judecătorii au dispus menţinerea sechestrului asigurător pus pe bunurile şi conturile inculpaţilor şi firmelor condamnate în dosar.

Totodată, în cazul soţilor Nemeş, instanţa a decis confiscarea specială cu privire la suma de 13.212.000 dolari SUA.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Sorin Blejnar şi soţii Radu şi Diana Nemeş au fost trimişi în judecată de DNA în iulie 2014, prejudiciul în acest caz fiind de 56 milioane euro.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Viorel Comăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi vicepreşedinte al ANAF; Florin Dan Secăreanu, ofiţer de poliţie în cadrul MAI - Direcţia Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa; Dumitru Chivăsitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa; Nicolae Belba, persoană care controla SC Divers Zootehnic SRL şi SC Partener Noblesse SRL; Andrei Jugănaru, administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti; Ioan Ovidiu Moldovan, administrator al SC Benzoil Sibiu; Dumitru Pavel Ghişe, asociat şi administrator al SC Ana Oil SRL Sibiu; Lucian Ionescu, administrator la SC Delta Oil Logistic SRL, Mihai Buliga, Dumitru Preda, Mariana Vrînceanu (fostă Cozma).

Potrivit DNA, în perioada 2011 - 2012, Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Mihai Buliga, Andrei Jugănaru, Dumitru Preda, Ioan Ovidiu Moldovan şi Pavel Ghişe au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.

Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Codruţ Marta şi Sorin Blejnar.

Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, precum şi SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205 lei (aproximativ 56 milioane euro).

Dumitru Chirvăsitu, Radu Nemeş şi SC Inkasso Jobs SRL au transferat prin tranzacţii repetate suma totală de 13.212.000 dolari din sumele obţinute din evaziune fiscală către un cont din Dubai controlat de Radu şi Diana Nemeş, înregistrând ca justificare operaţiuni fictive de consultanţă, pentru a disimula originea ilicită a acestor sume.

Mecanismul evazionist presupunea importul de motorină în regim de antrepozit fiscal, fără plata accizelor, de către SC Inkasso Jobs SRL, care o revindea imediat către SC Excella Real Grup SRL.

În paralel, SC Excella Real Grup SRL achiziţiona în mod fictiv ţiţei de la mai multe societăţi fantomă şi întocmea înscrisuri care atestau un proces industrial ce nu avea loc în realitate, în care motorina era amestecată cu ţiţei, obţinându-se produse petroliere inferioare slab accizate. Aceste produse (combustibil lichid greu şi combustibil lichid navo) erau vândute în mod fictiv către alte societăţi fantomă, astfel încât producătorul se descărca scriptic de stocul de motorină.

În realitate, motorina era vândută direct de Excella Real Grup SRL către mai mulţi distribuitori (Benz Oil SRL şi Ana Oil SRL), în baza unor documente fictive care atestau ca furnizori un alt grup de societăţi fantomă, astfel încât cumpărătorii să aibă o justificare scriptică a stocului.

Ulterior, motorina era distribuită către staţii de carburant, iar sumele obţinute erau transferate în conturile bancare ale societăţilor fantomă care aveau aparent rolul de furnizori iniţiali ai circuitului, de unde erau retrase în numerar şi erau împărţite între membrii grupului.

În acest mod, Excella Real Grup SRL a ascuns natura reală a activităţilor comerciale desfăşurate, împiedicând stabilirea sursei impozabile, şi nu a achitat acciza şi taxa pe valoarea adăugată datorate pentru vânzarea cu motorină, ci o sumă mult mai mică aferentă operaţiunilor cu combustibil lichid. Accizele de la plata cărora s-a sustras societatea sunt în cuantum de 131.360.917, iar TVA-ul în cuantum de 109.373.185 lei.

Totodată, prin înregistrarea de cheltuieli fictive de achiziţie de ţiţei şi transport corespunzător, s-au diminuat profitul şi implicit impozitul datorat cu suma de 1.908.103 lei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri