Cu 40 de zile înainte de alegeri, Parlamentul continuă dezmăţul pomenilor electorale. Comisiile reunite de muncă şi buget-finanţe din Camera Deputaţilor au adoptat, ieri, raportul la Legea de adoptare a OUG 20/2016, prin care aprobă majorări salariale, în medie cu 15%, în Sănătate şi Educaţie. Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, susţin că măsurile adoptate de deputaţi reprezintă “pomeni electorale” pentru care nu există resurse bugetare.
Deputaţii din Comisiile de muncă şi buget-finanţe au adoptat, luni seara, la capătul a cinci ore de dezbateri, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede majorări salariale pentru angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, personalul din învăţământ, precum şi sporuri pentru medici. Unul dintre amendamente prevede că sporurile personalului tehnic medical se calculează prin raportare la salariul de bază şi nu la cel din 2009, aşa cum solicitaseră sindicatele prin greva generală declanşată luni. O alta modificare votată luni de comisiile reunite este cea prin care salariile angajaţilor din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor creşte cu 25% începând cu 1 decembrie 2016. De asemenea, s-a votat o creştere de 15% a salariilor personalului din învăţământ (personalul didactic, nededidactic şi auxiliar) de la 1 ianuarie 2017 faţă de nivelul celor din decembrie 2016. În plus, s-au majorat cu 15% şi salariile celor din asistenţa socială. În timpul dezbaterilor, liberalii au părăsit sala în semn de protest, liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, acuzându-i pe social-democraţi că vor să “cumpere voturile” românilor înainte de alegeri. Proiectul de lege de adoptare a OUG 20/2016, cu amendamentele votate în comisii, urma să ajungă ieri la vot final în Camera Deputaţilor, însă sedinţa deputaţilor a fost suspendată din lipsă de cvorum. Astfel, adoptarea proiectului cu impact bugetar a fost amânată pentru lunea viitoare, când va avea loc următoarea şedinţă de plen.
Cioloş: “Ar fi o catastrofă!”
Prezent la dezbaterile de luni seară, ministrul muncii, Dragoş Pîslaru, susţine că amendamentele votate în comisiile reunite depăşesc “cel mai negru scenariu” al său privind impactul bugetar. “Este un act pe care de la început l-am pus sub semnul ilegalităţii pentru că nu ai voie şi nu întâmplător Parlamentul a adoptat legea responsabilităţii fiscal bugetare care spune că cu 180 de zile înainte de alegeri nu ai voie să modifici salarii, pentru că se ştie că asta este o monedă electorală. Nu am învăţat nimic din lecţiile trecutului. Suntem în aceeaşi situaţie de pomeni electorale care sunt promise fără niciun fel de resurse bugetare”, a avertizat Pîslaru. Ieri dimineaţă, premierul Dacian Cioloş a criticat şi el sarabanda pomenilor electorale. “Din ce-mi spunea doamna ministru de Finanţe, cu tot ce s-a votat în aceste ultime luni în pregătirea campaniei electorale, aşa cum din păcate ne-a obişnuit, Parlamentul înainte de alegeri votează în toate direcţiile măriri de salarii fără calcule bugetare consistente. S-au cam adunat în jur de 9 miliarde de lei, deci peste un procent din PIB, care sunt împărţite în diferite direcţii”, a explicat Cioloş. Premierul a mai spus că măririle procentuale de salarii pentru anumite categorii nu fac altceva decât să accentueze inechităţile din sistem şi să lase fără finanţare legea privind salarizarea unitară a bugetarilor. În schimb, fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb (PSD) susţine că în urma amendamentelor adoptate, impactul bugetar ar fi de numai 4 miliarde de lei.
Atac în tandem, Dragnea-Tăriceanu
Liderii ALDE şi PSD s-au revoltat după reacţia Guvernului şi i-au dat imediat replica premierului Cioloş. “România are anul acesta o creştere economică prognozată de 6% din PIB, probabil cea mai înaltă din Europa. Întrebarea pe care eu o adresez domnului Cioloş este următoarea, pe care o pun toţi românii: unde sunt banii? Creşterea economică trebuie să se transfere în creşterea puterii de cumpărare, în salarii, în pensii. Unde este creşterea economică? Să ştiţi că oamenii s-au săturat de lucrurile astea. Vor soluţii”, a reacţionat şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. La rândul său, Liviu Dragnea a garantat că PSD va aduce “creşterea economică în buzunarele românilor”, în cazul în care social-democraţii vor ajunge la guvernare. “Klaus Iohannis s-a lăudat cu creşterea economică făcută posibilă de guvernarea PSD. Cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeana, ne spune. Şi atunci, domnule Preşedinte, de ce vă opuneţi, împreună cu guvernul tehnocrat, creşterii salariilor din educaţie şi sănătate cu 15%?”, a scris Dragnea pe Facebook. “Apelul meu către toţi cei care ne urmăresc este să nu cadă în capcana acestor vânzători de iluzii şi să înţeleagă faptul că am avut precedente. Gândiţi-vă că în 2008 a fost acea lege cu dublarea salariilor profesorilor, niciodată nu a fost aplicată, deşi o majoritate parlamentară, parcă unanimitate la momentul respectiv, a votat acea lege", a reacţionat Alina Gorghiu.
Dacian Cioloş, prim-ministrul României: E un impact bugetar care înseamnă creşterea deficitului, ceea ce ar fi catastrofal pentru România, sau dacă nu, şi vrem să ţinem limitele deficitului, asta înseamnă reducerea investiţiilor.
Deficitul bugetar al României ar creşte la 4,4% din produsul intern brut (PIB) în 2017 dacă se vor aplica amendamentele votate de către parlamentari, care prevăd majorarea salariilor şi sporurilor angajaţilor de la stat, arată un raport al analiştilor grupului financiar ING.
Comisia Juridică din Camera Deputaţior şi-a însuşit raportul favorabil adoptat de Comisiile de muncă şi buget pe Legea de adoptare a OUG 20/2016, fără nicio dezbatere asupra proiectului.