Jurnalul.ro Sport Sporturi Alexandria: Eveniment de promovare a baseball-ului organizat de Federația Română de Baseball și Softball

Alexandria: Eveniment de promovare a baseball-ului organizat de Federația Română de Baseball și Softball

Un eveniment de promovare a baseball-ului la care au fost prezenţi foşti sportivi din liga profesionistă americană a fost organizat, duminică, pe Stadionul Municipal din Alexandria, de Federaţia Româna de Baseball şi Softball, împreună cu Ambasada SUA în România. 

Zeci de copii din Alexandria, Deveselu şi Orbeasca au avut astfel ocazia să participe la demonstraţiile de baseball, sub îndrumarea foştilor sportivi americani. 

Evenimentul derulat sub egida proiectului "Jackie Robinson", primul jucător de baseball afro-american care a jucat în Major League Baseball, face parte dintr-o serie de activităţi desfăşurate pentru a marca şi Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii. 

"Este un mare eveniment care se desfăşoară în România. Este un festival al Baseball-ului naţional. Baseball-ul în judeţul Teleorman reprezintă prima ramură de sport. Pare curios. Nu este fotbal, nu este baschet, este baseball. Secţia de baseball a clubului Sportiv Şcolar a luat fiinţă în 1990. A trecut mult timp", a declarat, pentru AGERPRES, Dinu Stoianof, antrenor de baseball al echipei CS Ateetico - Palatul Copiilor Alexandria. 

În prezent, Federaţia Română de Baseball şi Softball îşi propune derularea unor activităţi în mediul urban şi rural pentru atragerea tinerelor generaţii cu înclinaţii spre sport. Potrivit viceprimarului municipiului Alexandria, Gică Anghel, în baza unei solicitări a federaţiei, este posibil ca autorităţile locale să pună la dispoziţia FRBS un teren pentru antrenarea sportivilor. 

"La ora aceasta suntem în curs de înfiinţare a Asociaţiei Judeţene de Baseball Teleorman din care vor face parte Clubul Sportiv Atletico Alexandria, Clubul Sportiv Şcolar Alexandria şi Clubul "Viaţă Nouă Olteni", care pot constitui o astfel de asociaţie. Noi intenţionăm prin acest proiect să aducem publicităţii sportul în Teleorman. Acţiunile federaţiei vor continua în diferite comune unde sunt copii dornici să practice sportul acesta", a spus preşedintele Federaţiei Române de Baseball şi Softball, Andrei Mirescu. 

În cadrul evenimentului derulat pe Stadionul Municipal, timp de trei ore, copiii care practică baseball au învăţat tehnica practicată de sportivii americani. Potrivit organizatorilor, demonstraţia poate reprezenta şi un proces de selecţie către un nivel de performanţă. 

"Am venit aici să îi învăţăm pe copiii români mai multe despre baseball. Este un sport bun, popular în Statele Unite ale Americii. Copiii au fost buni ţinând cont că este prima dată şi lucrează bine", a spus Skott Erickson, fost jucător de baseball în Liga Profesionistă de Baseball. 

Acţiunea de promovare a baseball-ului a debutat vineri, în Călăraşi, şi se va încheia pe 5 iulie, la Complexul Studenţesc Tei din Bucureşti, unde Ambasada SUA în România, împreună cu Federaţia Română de Baseball şi Softball, SNSPA şi Ministerul Tineretului şi Sportului organizează primul festival de baseball din România. 

Evenimentul este o iniţiativă româno-americană de promovare a valorilor sportului în România. În aceeaşi zi va avea loc şi meciul revanşă între selecţionata soldaţilor americani din baza de la Mihail Kogălniceanu şi echipa naţională a României după ce în luna aprilie, la Constanţa, România a învins SUA cu 7-2.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri