„Cel mai mare dintre frații Teodoreanu, avocat, ca și tatăl, bunicul și fratele său mijlociu, Păstorel a intrat în legendele lumii literare ca oenolog, gastrononom, crai spiritual, dar și ca autor subversiv, clandestin în timpul regimului stalinist, când versurile sale trec de la boemă în underground. Unii au văzut în el un model al Olguței din La Medeleni. A fost un maestru al epigramei bahice, politice și satirice, poet ludic, publicist asiduu, nuvelist umorist, dramaturg sporadic (feeria Rodia de aur, în colaborare cu Adrian Maniu) și autor al unui irezistibil roman eroi-comico-gurmand, arhaizat parodic în stil moldav: Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, nota criticul literar Paul Cernat într-o încercare de prindere sub condei a vieții și morții lui Alexandru Osvald Teodoreanu.
Licențios imparabil
Facem loc frământărilor cernatiene: „Ca autor de proză scurtă, Păstorel e un glumeț truculent, nu mai jos decât D.D. Pătrășcanu sau Al. Cazaban (ba chiar mai sus), iar ca poet (Caiet ș.a.) e un cvasi-dadaist, în linia lui Tzara din Le chanson d’un dadaiste: giumbușlucuri burlesc-macabre. Consacrarea a cunoscut-o însă ca epigramist en titre al literaturii române, subversiv la maximum înainte și mai ales după 1945, licențios imparabil și cu IQ-ul mereu ridicat... Între hiturile sale folclorizate: Căpitane/Nu fii trist/Garda merge înainte/Prin Partidul Comunist”.
Elogiu în foi de viță
Întorcându-ne un „strop” la roman: „Hronicul măscăriciului Vălătuc (1928), carnavalesc în limba lui Neculce, elogiu în foi de viță adus Moldovei Ancien Régime din unghiul eroismelor bahico-erotico-gurmande, e un deliciu și un răsfăț artistic. E capodopera lui, de fapt. După rețetele sale gastronomice, editate și în volum(e), se fac mâncăruri și azi - cu greu, dar se fac. Niciun scriitor român (deși contracandidați ar fi) nu s-a dedicat cu atâta pasiune consecventă oenologiei și gastronomiei, intrând astfel în legendă și devenind brand”.
Umor negru (strălucitor) la proces
Ținând ața întinsă de profesorul Cernat: „Noul regim de după 1945 îl va menaja până la procesul Noica-Pillat. Condamnat așadar în 1959 - după ce se acomodase, cât de cât, cu regimul, care-i editase culegerea prozastică Berzele din Boureni și o cotraducere din Peripețiile bravului soldat Svejk -, Păstorel, deja bolnav de cancer pulmonar ar fi spus în fața instanței care-i dăduse patru ani de condamnare: Vă mulțumesc pentru generozitate, medicii mi-au dat doar doi. A supraviețuit totuși detenției până în 1964, lăsând câteva noi epigrame pline de umor negru. Una dintre ele a fost compusă în sanatoriul din Șoseaua Viilor, cu câteva zile înaintea decesului: Culmea ironiilor/Şi râsul copiilor/Să pun punct beţiilor/Pe Şoseaua Viilor!”. Un îndemn întru închinare: „Morțile cu morțile, viile cu viile... Să vărsăm oleacă de Cotnar pentru el. I-o fi și lui sete”.
Vinul morții
În încheiere: „Scena morții, sublimă în felul ei, a fost relatată în memoriile prietenului Gh. Jurgea-Negrilești: «Amândoi râdeam, când a intrat Cadere, fost ambasador. În mână ținea o sticlă.
- Pour le Prince des poetès, le premier vin de France!
Era un Chateau Yquem. Chateau Yquem e un vin rar chiar și în Franța.
Tot atunci a intrat și Marta (soția lui Păstorel, n.r.).
- Primul pahar îl ciocnim în cinstea ta, Marta mea iubită (…)
Preatainicul ceas era aproape. Dar ne stăpâneam firea. Față de bărbăția, de curajul lui Păstorel, nu puteam să facem altfel. La ultima picătură s-a ridicat în picioare… Avea o gravitate, o măreție pe care nu le pot explica. Cu vocea răgușită de durere, ne-a rugat să-l lăsăm singur…
N-am avut prilejul să-i spun:
- Adio, dragă Păstorel»”.
Masonii de la Hanu Ancuței
Amănunte interesante captate de Paul Cernat și colportate (și) aici: „Când Mihail Sadoveanu (nașul lui Păstorel - n.r.) s-a mutat în București, în 1937, un restaurant de la capătul străzii Izvor, în fața stadionului ANES, pe locul unei vechi berării a fabricii Bragadiru, a căpătat, grație unor prieteni, numele Hanu Ancuței; la instalarea noii firme, totul a fost modernizat, iar pe pereți - pictate simboluri masonice. Normal: în ultima încăpere se țineau ședințele lojii patronate de conu Mihai... Chiar vinul casei, Trei nuci, recomandat călduros de Păstorel Teodoreanu (el însuși mason și client fidel al localului) conținea, pe etichetă, un simbol masonic. O mai fi existînd restaurantul cu pricina? Și dacă da, în ce se va fi transformat?”.
Masa cu cap
Cum n-avem informații proaspete legate de cârciuma masonilor-scriitori, oferim la schimb câteva sfaturi pentru o masă bună (venite dinspre Păstorel, cum altfel?): „Vinurile și mâncărurile sunt sortite să-și sporească reciproc calitățile. Dar între vinuri și mâncăruri se stabilesc nu numai mutuale și spontane simpatii, ci și ireconciliabile aversiuni. Și nu e nevoie să fii un mare inițiat în subtilele arcane ale pivniței și bucătăriei pentru a ști, ca regulă generală în succesiunea vinurilor la masă, că trebuie să pornești de la sec spre dulce, de la slab la puternic, de la tânăr spre bătrân. Unii oameni își închipuie că pentru a mânca bine e suficient să ai stomac și bani. Se înșală, trebuie să ai și cap”.
Liceanul cavaler gascon
În perioada studiilor la Liceul Internat din Iași, Alexandru Osvald Teodoreanu a fost coleg cu viitorul avocat, scriitor, academician etc. Demostene Botez. S-a păstrat, în documentele celui din urmă, o „poză” tulburătoare a năbădăiosului Păstorel. Iat-o (cu ajustările de rigoare): „Numele lui mic era Alexandru. Al tatălui, Oswald. De-aici, în mod oficial, acest Al.O. Teodoreanu, nume de catalog de şcoală, păstrat de el nealterat şi în semnătura operei sale scrise cu aceeaşi grijă de precizare. Când despre această operă se vorbeşte în scris, cum fac criticii sau istoricii literari, aşa se obişnuieşte: Al.O. Teodoreanu, nume de mare ţinută, de enciclopedie literară. Dar când despre aceeaşi operă şi autor se pomeneşte verbal, într-o convorbire degajată între prieteni, atunci autorul se pronunţă Păstorel. E supranumele lui Al.O., numele lui de legendă, cel din aventura amuzantă a vieţii sale. Nu este acesta numele său din actele de stare civilă cu peceţi şi semnături indescifrabile, din cataloagele de şcoală, din diplome, din buletinele de identitate, nici din iscălitura pusă sub scrierile lui. Opera lui orală însă, preţioasă şi vastă şi ea, nemuritoare şi ea în aceeaşi măsură ca şi cea scrisă, a circulat şi circulă în toată ţara şi chiar şi în lume sub numele unic, scurt, fără implicaţii de familie: Păstorel”.
Cultul pentru Bachus - har, nu cusur
Odată lămurită chestiunea numelor/supranumelor, urmează un plonjon în amintiri înduioșătoare: „Avea astfel unele calităţi majore, de caracter, de fire, de dispoziţie, dar nu avea defecte majore. Acea înclinaţie gen muschetar pentru cultul lui Bachus care l-a caracterizat s-a desăvârşit mai târziu şi apoi aceea nu era un cusur, ci, dimpotrivă, după înţelepciunea lingvistică a poporului, un dar sau, şi mai precis, un har. Aşa, fără a excela şi fără a exagera în vreo privinţă, el era totuşi în clasa lui o personalitate, un elev în unic exemplar pe liceu chiar, cu o sprinteneală de minte care nu aşteptase numărul anilor pentru a-şi dovedi preţul şi spontaneitatea”.
Un om de onoare
Frumos, elegant: „Avea un foarte accentuat simţ al onoarei, al demnităţii, un fel de cavalerism gascon stilizat de Edmond Rostand, de legendar Cyrano, şi îl arbora ostentativ cu toate riscurile şi în toate împrejurările, chiar în război, unde puţini rămân consecvenţi în această privinţă. Caracterul, temperamentul acesta, au fost native. Şcoala l-a găsit gata format şi Păstorel le-a păstrat şi le-a cultivat astfel, neschimbat până în ziua sfârşitului său”.
Câteva dintre cele mai spumoase satire
„Şi Afrodita, cea în şolduri lată,
Şi Joe, cu alaiul lui ceresc,
Nu s-au ivit din bolta înstelată…
Ci dintr-o amforă cu vin grecesc!”
„Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală”.
„Îmi spunea un beţivan,
Rezemat contra perete:
«Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete»!”
„I se dă (cum se zvoneşte)
Pământ celui ce-l munceşte!
De ce oare nu s-ar da
Via celui… care-o bea?!”.
130 se vor fi împlinit în 30 iulie 2024 de la nașterea lui Al(exandru) O. Teodoreanu, aka Păstorel„Consacrarea a cunoscut-o ca epigramist en titre al literaturii române, subversiv la maximum înainte și mai ales după 1945, licențios imparabil și cu IQ-ul mereu ridicat”, Paul Cernat, istoric literar
„Contemporanii mai hâtri l-au comparat cu isteața Olguța din La Medeleni, ca să-i dea peste nas bleguțului Metaforel - pe modelul fratelui Ionel”, Paul Cernat, istoric literar
„Între vinul prost și femeia infidelă, e preferabil vinul bun”, Păstorel Teodoreanu
„Avea un foarte accentuat simţ al onoarei, al demnităţii, un fel de cavalerism gascon stilizat de Edmond Rostand, de legendar Cyrano”, Demostene Botez, coleg de liceu cu Păstorel