Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: În acest an vom finaliza strategia privind bolile cerebrovasculare

Rafila: În acest an vom finaliza strategia privind bolile cerebrovasculare

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat sâmbătă, în Bihor, că în acest an va fi finalizată strategia pentru bolile cerebrovasculare și cardiovasculare.

Ministrul Sănătății a spus că strategia a fost lansată în septembrie anul trecut la Cluj, împreună cu reprezentanți ai comisiilor de Neurologie și de Cardiologie din cadrul Ministerului Sănătății.

„Din păcate, în România, nu am avut până în momentul de față un program coerent care să ofere acces în timp real și o intervenție terapeutică eficientă pentru pacienții cu AVC. Am făcut foarte multe progrese în acest sens, pe de-o parte partea investițională, și aici la Oradea este un astfel de centru, iar pe de altă parte în ceea ce privește obținerea competenței profesionale de către mai multe categorii de medici care pot să practice astfel de intervenții”, a spus Alexandru Rafila.

El spune că strategia va fi finalizată în acest an.

„În acest an vom finaliza această strategie pentru bolile cerebrovasculare care va avea termene foarte clare, asumate, în ceea ce privește echiparea centrelor și în ceea ce privește politica de reurse umane fără de care nu se poate realiza aceasyă intervenție în sănătatea publică”, a adăugat ministrul Sănătății.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: alexandru rafila strategie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri