Jurnalul.ro Ştiri Externe Alianță-surpriză în PE contra naționaliștilor

Alianță-surpriză în PE contra naționaliștilor

de Şerban Mihăilă    |   

Cei 751 de europarlamentari s-au pronunțat, ieri, asupra numelui următorului președinte al Parlamentului European (PE), după un pact de ultim moment, încheiat între grupul Partidului Popular European (PPE) și cel al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), care susțin că s-au aliat pentru a evita o implozie a Uniunii Europene, provocată de forțele naționaliste.

 

Soarta desemnării președintelui singurului organism al UE ales pe bază de vot a fost decisă de o alianță de neconceput până nu demult, încheiată în noaptea dinaintea alegerilor între PPE și ALDE, prin care liberalii europeni s-au angajat să-l susțină la șefia PE pe candidatul grupului parlamentar de centru-dreapta, italianul Antonio Tajani. În schimb, ALDE urma să primească controlul asupra Conferinței președinților de comisie, organul politic care coordonează activitatea comisiilor, alcătuit din președinții tuturor comisiilor permanente și speciale. În pactul cu ALDE, Tajani a mai fost de acord ca rezoluția PE privind Brexitul, ce va fi elaborată după declanșarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona de către Londra, să sublinieze importanța rolului Parlamentului European în negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE, în condițiile în care euroscepticii consideră PE drept cea mai nocivă instituție din blocul comunitar. ALDE a mai insistat ca PPE să ceară activarea, în cazul Poloniei, a articolului 7 din Tratatul de la Lisabona, ceea ce ar lăsa țara fără drept de vot în Consiliul European. Varșovia se află în centrul unei crize politice, după ce Parlamentul a adoptat o serie de măsuri considerate neconstituționale, iar președintele a promulgat respectivele acte normative. „Europa se confruntă cu o criză”, se arată în înțelegerea dintre PPE și ALDE, postată pe site-ul ALDE. „Naționaliștii și populiștii de toate felurile încearcă să distrugă Uniunea din interior și din afară. De aceea, PPE și ALDE - dincolo de diferențele lor ideologice - au decis să se alieze și să ofere o platformă comună, ca punct de plecare pentru această cooperare proeuropeană”, precizează textul. „Acesta este un prim pas în construirea unei coaliții proeuropene care să reformeze și să întărească uniunea noastră. Cu provocări precum președintele american ales, Donald Trump, și președintele rus, Vladimir Putin, cheia succesului este să reformăm UE”, arată comunicatul.

Socialiștii surprinși de pact

Liderul Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D), Gianni Pittella, principalul contracandidat al compatriotului său Antonio Tajani la șefia PE, a anunțat cu surprindere că îi făcuse liberalului Guy Verhofstadt o propunere de alianță similară cu cea prezentată ulterior de popularii europeni, numai că liderul ALDE nu le-a prezentat-o membrilor partidului pe care îl conduce. La o „trădare” au recurs însă și socialiștii. Conform unei înțelegeri încheiate după scrutinul europarlamentar din 2014 între principalele grupuri din PE - PPE (216 membri) și S&D (190 membri) - socialiștii ar fi trebuit să cedeze popularilor, din proprie inițiativă, președinția Parlamentului European, la jumătatea legislaturii, adică în acest moment. De altfel, potrivit AFP, principiul rotației la conducerea PE a fost respectat aproape în fiecare legislatură, începând din anii 70. După ce președintele PE, socialistul Martin Schultz, și-a anunțat demisia, PPE ar fi urmat să preia conducerea. Pittella a declarat, însă, că nu este de acord cu un monopol al PPE, care deține conducerea tuturor celor trei instituții din blocul comunitar. În momentul de față, membrii PPE, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk, se află în fruntea Comisiei Europene, respectiv a Consiliului European. Pe lângă nerespectarea înțelegerii, Pittella mai este acuzat de conservatori că face jocurile euroscepticilor. Aceștia din urmă au fost reprezentați în alegerile pentru șefia PE de către românul Laurențiu Rebega, candidat din partea Grupului Europa Națiunilor și Libertății, pe care îl conduce din postura de vicepreședinte. Deși Rebega este „un cvasinecunoscut”, iar formațiunile eurosceptice nu au șanse reale de a obține postul de președinte, cele aproape 100 de voturi rezultate din însumarea mandatelor acestor formațiuni cu cele ale neafiliaților pot cântări decisiv în ecuația votului de la Strasbourg, scria „Le Monde”, cu puțin timp înaintea scrutinului. În dezbaterile premergătoare alegerilor, Rebega a fost singurul candidat care s-a opus sancționării Poloniei.

 

Noul președinte al Parlamentului European va juca un rol crucial în ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

În urma alianței cu ALDE, Antonio Tajani, candidatul PPE, devenise încă de luni noapte favorit la președinția Parlamentului European.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri