Jurnalul.ro Ştiri Politică Alianţa USR PLUS va avea candidaţi comuni la alegerile locale în Bucureşti şi în ţară

Alianţa USR PLUS va avea candidaţi comuni la alegerile locale în Bucureşti şi în ţară

Alianţa USR PLUS va avea candidaţi comuni la alegerile locale, urmând ca fiecare partid să facă nominalizări pentru poziţiile din Comitetul Executiv, iar cei nominalizaţi să treacă printr-un mecanism de validare, au anunţat, luni, reprezentanţii alianţei, Ionuţ Moşteanu şi Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă comună.

În Capitală, competiţia este între Vlad Voiculescu, din partea PLUS, şi Nicuşor Dan, independent susţinut de USR.

"Am stabilit în Birourile naţionale reunite ale Alianţei un lucru care nu era până acum clar, şi anume că Alianţa va avea candidaţi comuni peste tot în ţară. Discutăm acum despre acest proces şi despre calendar. Curând, cel mai probabil într-o săptămână, două, vom avea un calendar exact şi un proces pentru desemnarea candidaţilor comuni - de la Bucureşti în fiecare localitate din ţară. Alegerile locale sunt esenţiale. Ţara asta a fost ţinută prizonieră de politicieni din vechea gardă prin aleşii locali prin şantaj la adresa celor mai vulnerabili dintre români, oameni care sunt scoşi cu arcanul de anumit partid contra câtorva lei sau a unui şantaj legat de un ajutor social sau altul care era condiţionat de o anumită activitate politică - fie că e un miting sau un vot. Trebuie să ajungem în România ca voturile să nu mai poată fi cumpărate, obţinute prin şantaj. Pentru aceasta avem nevoie de aleşi locali demni, care să reprezinte cât mai mulţi oameni. De aceea, avem nevoie de alegeri în două tururi", a spus Vlad Voiculescu.

Alianţa USR PLUS va negocia ulterior cu celelalte forţe politice "anti-PSD", pentru desemnarea unui eventual candidat comun al formaţiunilor care au votat moţiunea de cenzură împotriva PSD.

"Trebuie să le oferim oamenilor o alternativă în care şi noi să credem şi vă asigur şi eu, ca viitor candidat la Primăria Municipiului Bucureşti, că atât în Bucureşti, cât şi peste tot în ţară, vom lucra ca o singură echipă. (...) Sperăm să avem un candidat comun al Alianţei, care să fie în acelaşi timp şi un candidat al Opoziţiei. (...) Nu cred că trebuie să ignorăm sau să minimizăm puterea acestui partid (PSD - n.r.), care a ţinut în mizerie şi în întuneric ţara asta atâţia ani. Bătălia pentru locale va fi de cu totul altă manieră, interesele baronilor locali sunt afectate... Este clar, sperăm şi eu, şi domnul Cioloş, şi cu toţii că avem nevoie de unitate şi avem nevoie în mod ideal la Bucureşti de un candidat comun", a mai spus Voiculescu.

Deputatul Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte al USR, a subliniat la rândul său că este nevoie de candidaţi comuni.

"USR şi PLUS sunt două partide tinere. Noi mergem pe o cale nebătătorită. Important e să ne uităm la fiecare detaliu, pentru că de cum construim fiecare proces comun depinde practic viitorul României şi suntem responsabili de această presiune. (...)
USR a decis sâmbătă susţinerea domnului Nicuşor Dan, fondator USR, ca independent. Au fost multe invitaţii de a se înscrie în partid, îi fac şi eu acum una, este binevenit şi bine primit în USR. Urmează un proces comun de desemnare a candidatului comun al Alianţei (pentru Bucureşti - n.r.). USR a ales Nicuşor Dan, PLUS a ales Vlad Voiculescu, acum la asta lucrăm, la acest proces comun", a precizat Moşteanu.

AGERPRES

Subiecte în articol: usr plus alegeri locale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri