Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Milenarul aliment – minune care se pregătește toamna și reglează microflora

Milenarul aliment – minune care se pregătește toamna și reglează microflora

de Redacția Jurnalul    |   

Toamna, anotimpul recoltelor bogate și timpul conservării alimentelor pentru iarnă, o practică de la al cărei început numărăm milenii… Mai întâi de toate, murăturile, despre care se spune că sunt un aliment-minune pentru sănătate…

Castraveciorii murați, de pildă, o banală… delicatesă, se pregătesc toamna și, până în primăvară, stau la loc de cinste lângă bucatele românilor, fie că este vorba despre mese simple, luate pe fugă, mese bogate, savurate în familie, sau mese de sărbători, cu adevărate bunătăți. Cu structura lor crocantă, acidulați, răcoroși și savuroși, castraveții conservați rafinează gustul mâncării pe care o însoțesc și, mai mult, au un important aport de vitamine și minerale. 

Vorbim mai întâi despre castraveciori, pentru că, dintre toate murăturile, ei par a fi, de departe, favoriții majorității. Castraveții sunt originari din Asia de Vest, unde oamenii au început să îi conserve, sub o formă sau alta, dinainte de istoria scrisă, cu aproximativ 4.000 de ani în urmă. 

Murăturile sunt un aliment-minune pentru sănătate și sunt îndrăgite de toată lumea. Puțini știu, însă, că gogonelele, castraveciorii, conopida sau varza în varianta fermentată, pe lângă faptul că dau un gust senzațional oricărui preparat, oferă organismului numeroase efecte benefice.

Prin fermentare, legumele și fructele dau naștere unor bacterii sănătoase, care contribuie la întărirea imunității și la reglarea microflorei. Mai mult decât atât, murăturile ameliorează alergiile și previn apariția cancerului, întrucât reduc inflamația din organism.

BENEFICIILE MURĂTURILOR PENTRU ORGANSIM

  • Murăturile îmbunătățesc digestia

Murăturile ajută la digestia meselor bogate în carne și grăsimi, înmulțind bacteriile probiotice din sistemul digestiv. În plus, fiindcă sunt sărace în calorii și bogate în fibre, murăturile sunt indicate în dietele pentru slăbit, întrucât pot ajuta la reglarea greutății corporale și preveni obezitatea.

Foarte importante pentru sistemul digestiv sunt și condimentele pe care le adăugam la murături. Usturoiul contribuie la echilibrarea bacteriilor din organism, iar boabele de muștar previn balonarea.

  • Murăturile sunt probiotice naturale

Murăturile sunt o sursă naturală de probiotice, ceea ce le face ideale nu doar atunci când avem imunitatea scăzută, ci și când urmăm un tratament cu antibiotice. Totodată, protejează flora intestinală și acționează pentru sănătatea digestiei.

Varza este unul dintre alimentele care, odată ce este fermentată, capată proprietăți probiotice și efecte curative. Mai mult decât atât, varza murată are efect anticancerigen, hepatoprotector, antioxidant și antiinflamator.

  • Murăturile întăresc sistemul imunitar

Murăturile sporesc imunitatea, devenind un aliat de nădejde în lupta împotriva răcelilor și virozelor de sezon.

Gogoșarii permit asimilarea calciului în organism, în timp ce varza murată, bogată în vitamine și minerale, fortifică organismul și devine un energizant natural când suntem suprasolicitați. Gogonelele sunt o sursă importantă de vitamina C și, consumate cu regularitate, previn astmul bronșic, iar sfecla roșie murată detoxifică organismul și întărește imunitatea datorită conținutului bogat în vitaminele A, C, B6, calciu, magneziu, fier și acid folic.

  • Varza murată elimină toxinele din organism

Varza murată, în special zeama de varză acră, detoxifică organismul, îl remineralizează, curăță intestinele și previne constipația. Pentru că instalează rapid senzația de sațietate și stimulează digestia, varza murată este alimentul ideal în dietele de slăbit.

De asemenea, varza murată accelerează procesul de ardere a grăsimilor și restabilește microflora intestinală.

  • Murăturile protejează ficatul și reduc ulcerele gastrice

Proprietățile hepatoprotectoare ale murăturilor au fost demonstrate științific. Murăturile, în special gogonelele, sunt ideale în afecțiunile hepatice, eliminând toxinele de la nivelul ficatului.

Datorită conținutului mare de acid lactic, murăturile sunt ideale pentru ameliorarea problemelor digestive. Castraveciorii murați contribuie la o digestie sănătoasă și la reglarea tractului digestiv, mulțumită conținutului bogat în fibre.

  • Conopida murată este un antioxidant natural

Cu un puternic efect antioxidant, conopida murată contribuie la protejarea organismului împotriva radicalilor liberi. Considerată un antioxidant natural, conopida murată ajută la prevenirea anumitor tipuri de cancer: de sân, de colon, de prostată, pulmonar sau ovarian.

Întrucât este bogată în potasiu, conopida murată reglează tensiunea arterială și ritmul cardiac, previne formarea cheagurilor de sânge și împiedică formarea colesterolului pe artere. Totodată, conopida murată este benefică în combaterea dismenoreei, chisturilor ovariene și tulburărilor de menopauză. Pentru că are vitamina C, magneziu, potasiu și calciu, conopida fortifică sistemul imunitar și grăbește vindecarea infecțiilor respiratorii.

Cele mai sănătoase murături sunt cele preparate în casă – fără oțet sau zahăr – cu apă și sare neiodată și păstrate în borcane din sticlă. Murăturile în oțet trebuie consumate cât mai rar, întrucât pot favoriza apariția cancerului gastric. Este important ca legumele și fructele puse la murat sa fie proaspete, nepătate, neatinse de brumă și condimentate natural, cu mărar, hrean, frunze de țelină, usturoi și boabe de muștar.

Subiecte în articol: aliment minune murături bacterii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri