Jurnalul.ro Timp liber Culinar Alimentele care se alterează rapid: "Bacteriile se dezvoltă imediat"

Alimentele care se alterează rapid: "Bacteriile se dezvoltă imediat"

Directorul Institutului Național de Cercetări Alimentare, Alexandru Cîrîc, a explicat care sunt cele mai periculoase alimente în bucătărie, în ceea ce privește timpul de alterare. 

”Dacă ar fi toate ca ceapa, care are un sistem propriu de apărare, ar fi foarte ok. Noi știm, de pildă, că la răceală se face un ceai de ceapă pentru că ceapa conține anumite lucruri care ne ajută imunitatea. Deci ceapa nu va fi prima care se va contamina.

În schimb roșia tăiată, feliile de carne tăiate, astea se contaminează foarte repede. Chiar dacă sunt gătite, pentru că ele sunt un substrat, cum le numim noi. La fel cum nouă ne place carnea și laptele, și bacteriilor le place carnea și laptele, găsesc acolo absolut tot ce le trebuie. Găsesc și proteină, găsesc și glucide disponibile. Ele se dezvoltă imediat.

Dacă le punem pe o felie de pâine, nu se dezvoltă la fel de repede. Însă dacă le punem pe o felie de brânză, într-un pahar cu lapte, pe o felie de carne, se vor dezvolta foarte rapid. Pentru că își găsesc substratul, își găsesc mâncarea, și se dezvoltă”, a explicat Alexandru Cîrîc, în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri