Publicația New York Times a realizat o listă cu 52 de locuri care merită vizitate în 2020. În topul țărilor cu destinații care trebuie văzute măcar o dată în viață se află și România, cu „Alpii Transilvaniei”, locul pe care prințul Charles l-a numit „o comoară de neprețuit”.
Lista completă a celor 52 de locuri de vizitat în 2020:
1. Washington
Anul 2020 marchează în Washington 100 de ani de la ratificarea Amendamentului 19, care a oferit femeilor din America dreptul la vot.
2. Insulele Virgine Britanice
Insulele au fost lovite în 2017 de Uraganele Irma și Maria și a fost nevoie de timp pentru a-și reveni, însă în 2020 mai multe complexe se deschid, inclusiv Rosewood Little Dix Bay, dezvoltat de Laurance Rockefeller în 1964.
3. Rurrenabaque, Bolivia
Rurrenabaque oferă turiștilor șansa de a vedea specii de animale pe cale de dispariție. În plus, Bolivia a câștigat premiul Best Green Destination din partea World Travel Awards pentru eforturile sale de a face întreaga regiune sustenabilă.
4. Greenland
Greenland oferă frumuseți vaste la pachet cu liniște. Greenland este cel mai puțin populat teritoriu de pe planetă.
5. Regiunea Kimberley, Australia
Această regiune din Australia oferă turiștilor șansa de a vedea formațiuni unice și corali.
6. Paso Robles, California
Paso Robles este un teritoriu al vinului cu peste 300 de crame.
7. Sicilia
Insulă vulcanică definită de ecoturism, unde mai multe organizații nonprofit fac voluntariat în scopul inițiativelor turistice.
8. Salzburg, Austria
Orașul unde s-a născut Mozart aduce în inimile tuturor dragostea pentru muzica clasică. Anul acesta, orașul merită vizitat pentru încă un motiv: Festivalul de la Salzburg.
9. Tokyo
Tokyo găzduiește anul acesta Jocurile Olimpice care se desfășoară în perioada 24 iulie – 9 august.
10. Caesarea, Israel
Orașul oferă șansa de a vedea cele mai impresionante ruine romane de peste tot din lume.
11. Parcurile Naționale din China
În ciuda problemelor majore ale Chinei legate de calitatea aerului, țara încearcă să apere ecosistemele sale fragile și frumusețile naturale.
12. Lesotho
Lesotho este o țară mică, cunoscută drept „regatul munților”, care îți dă șansa să vezi frumusețile tradiționale ale locului.
13. Colorado Springs
O vacanță alpină completată de un muzeu dedicat Jocurilor Olimpice și Paralimpice.
14. Krakow, Polonia
Un oraș cu un trecut bogat, care se concentrează în prezent pe crearea de noi parcuri și pe reducerea poluării.
15. Jodhpur, India
Muzică, dans și o frumusețe simplă și rustică oferită de „Orașul Albastru”.
16. Suedia de Vest
Este greu să vorbești de sustenabilitate fără a menționa Scandinavia, iar Suedia oferă șansa turiștilor de a vedea cum funcționează o regiune verde.
17. Egipt
Pe lângă istoria vastă a locului, Egiptul oferă începând cu anul 2020 și un muzeu impresionant care a costat un miliard de dolari.
18. La Paz, Mexico
La Paz este definit de sensibilitate și plaje superbe.
19. Grand Isle, LA.
Insula Grand Isle trezește o întrebare pe buzele tuturor care o vizitează: Un loc devine mai frumos atunci când știi că va dispărea?
20. Chow Kit, Kuala Lumpur, Malaezia
O zonă subapreciată care are o energie specifică.
21. Jevnaker, Norvegia
Orașul oferă turiștilor șansa de a vedea o arhitectură unică, cât și un parc al sculpturilor.
22. Bahamas
Arhipelag devastat de Uraganul Dorian, dar care își redeschide porțile în fața turiștilor.
23. Kampot, Cambodia
Kampot oferă o escapadă de-a lungul râului care aduce liniște , dar care se anunță a fi o destinație culturală a anului 2020.
24. Christchurch, Noua Zeelandă
Un cutremur și un atac terorist a transformat orașul într-un simbol global al rezistenței.
25. Asturias, Spania
O zonă retrasă, departe de aglomerație, care îți oferă șansa să îmbrățișezi frumusețile naturii.
26. Haida Gwaii, Columbia Britanică
Un grup de insule retrase își sărbătoresc în 2020 patrimoniul.
27. Austin, Texas
Fie că ești în căutarea artei, muzicii sau a mâncării, Austin îți oferă tot ce îți dorești.
28. Sabah, Malaezia
Păduri preistorice cu populații de urangutani pe cale de dispariție, departe de agitație.
29. Churchill, Manitoba
Capitala Ursului Polar, care se confruntă cu provocările oferite de schimbările climatice, este din nou accesibilă cu trenul.
30. Uganda
Un paradis al naturii care devine din ce în ce mai accesibil.
31. Paris
Capitala mâncării și a modei se redefinește printr-un angajament eco.
32. Lake District, Marea Britanie
Lake District este un parc național care oferă peisaje superbe, învăluite în romantism.
33. Tajikistan
O zonă aflată la altitudine mare perfectă pentru turiștii în căutare de aventură.
34. Antakya, Turcia
Antakya, fostul oraș antic Antioch îți oferă șansa să faci o călătorie prin trecut.
35. Leipzig, Germania
Leipzig este orașul distracției, plin de cluburi, galerii, workshop-uri și restaurante.
36. Lima, Peru
Un oraș cu mâncare extraordinară, istorie bogată și artă.
37. Molise, Italia
Italia tradițională, neperturbată de agitația specifică prezentului.
38. Copenhaga
Un oraș verde care devine din ce în ce mai conectat și mai sustenabil.
39. Richmond, Virginia
Un oraș cândva liniștit devine acum o adevărată destinație culturală.
40. Muntele Kenya
Pe un munte vulcanic, al doilea ca înălțime din Africa, viața sălbatică și ghețarii sunt amenințați.
41. Minorca, Spanica
O insulă sustenabilă și plină de artă.
42. Oberammergau, Germania
Orașul este descris de teatru, iar în 2020 se împlinesc 400 de ani de la prima reprezentare scenică a Passion Play.
43. Plymouth, Marea Britanie
Un oraș plin de energie care aniversează 400 de ani de la voiajul Mayflower din Plymouth către Lumea Nouă.
44. Pădurea Atlantică, Brazilia
Un ecosistem vast care oferă o lecție despre importanța sa.
45. Belle-Île, Franța
Un oraș artistic care reușește să inspire.
46. Val D’Aran, Spania
Un loc cândva liniștit, dedicat acum sporturilor de iarnă.
47. Mongolia
Trebuie să te bucuri de frumusețile pe care le oferă Mongolia înainte ca restul turiștilor să ajungă acolo.
48. Juliana Trail, Slovenia
O zonă de drumeții care își arată frumusețile naturale.
49. Addis Ababa, Etiopia
O economie în creștere începe să pună accentul pe turism sustenabil.
50. Alpii Transilvaniei, România
O vizită în Transilvania reprezintă o celebrare a pădurilor vechi din Europa: o experință adevărată în natură fără să fie nevoie să mergi la capătul lumii.
51. Urbino, Italia
2020 marchează 500 de ani de la moartea lui Raphael, unul dintre cei mai mari pictori renascentiști ai Italiei.
52. Parcul Național Glaciar și Whitefish, Montana
Zona oferă o schimbare de peisaj într-o lume care se tot încălzește.