Jurnalul.ro Ştiri Observator Amenzi pe plaja unui camping din Năvodari. Normele de prevenire COVID-19 au fost încălcate  

Amenzi pe plaja unui camping din Năvodari. Normele de prevenire COVID-19 au fost încălcate  

Organizatorii unui eveniment de pe plaja unui camping din Năvodari, la care au participat circa 300 de persoane, au fost amendați cu 34.000 lei, anunță, sâmbătă, Poliția Constanța.

Vineri, pe plaja unui camping din orașul Năvodari a avut loc un eveniment cultural-artistic organizat de o societate comercială, intitulat „Dor de mare”.

„Anterior desfășurării evenimentului, atât Primăria Năvodari, cât și reprezentanți ai Poliției Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, ISU Dobrogea și DSP Constanța au fost sesizați, prin solicitare scrisă, de către societatea comercială în cauză, prin care aducea la cunoștință că va avea loc un concert de muzică electronică. După primirea solicitării, reprezentantului societății i s-a pus în vedere de către organele abilitate să respecte normele de prevenire a răspândirii COVID-19. Astfel, acesta a asigurat că va lua toate măsurile necesare pentru a respecta normele legale în vigoare”, potrivit sursei citate.

În noaptea vineri spre sâmbătă, polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate au efectuat controale la locul manifestației, ocazie cu care s-a constatat faptul că normele legale de protecție sanitară nu sunt respectate, la eveniment participând aproximativ 300 de persoane.

„În fapt, au fost constatate nereguli, în sensul că nu erau respectate măsurile sociale instituite în situații epidemiologice și conform art. 30 lit. h din H.G. 857/2011, reprezentantul societății a fost sancționat cu 30.000 de lei. Totodată, întrucât la eveniment se difuza muzică la volum perturbator, reprezentantul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform art. 2, pct. 26 din Legea 61/1991. Reprezentanții I.S.U. Dobrogea al județului Constanța au constatat faptul că nu sunt asigurate în totalitate elementele incombustibile din alcătuirea scenei, sens în care, conform art. 1 alin. 3, lit. o) și u) din H.G. 537/2007, societății comerciale i-au fost aplicate două sancțiuni contravenționale de câte 2.500 de lei, iar pentru alte abateri la normele de prevenire a incendiilor au fost aplicate 4 avertismente”, precizează polițiștii constănțeni.

În continuare, polițiștii, jandarmii, pompierii și reprezentanții celorlalte structuri abilitate vor monitoriza desfășurarea activității, în vederea luării măsurilor legale care se impun în situația nerespectării normelor legale în vigoare.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: amenzi Năvodari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri