Jurnalul.ro Ştiri Social Analize vitale pentru pacienţi, făcute cu specialişti în petrol

Analize vitale pentru pacienţi, făcute cu specialişti în petrol

de Monica Cosac    |   

Persoane care nu au nicio legătură cu domeniul sanitar vor putea pune parafa pe rezultatele unor analize medicale, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Sănătăţii. Practic, un biolog sau un chimist care a lucrat zeci de ani în industria petrolieră, în producţia de textile sau în industria vinului, spre exemplu, se va putea angaja şi într-un laborator de spital şi va interpreta parametri medicali. Reprezentanţii pacienţilor se tem de consecinţele acestor “anomalii legislative făcute pe genunchi”, deoarece, în majoritatea cazurilor, medicii pun diagnostic şi prescriu tratamentul în funcţie de rezultatele acestor analize de laborator.  

Preşedintele Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul de Sănătate Sanitar din România (OBBCSSR), Constanţa Popa, avertizează că analizele medicale ale pacienţilor români sunt în pericol, deoarece un proiect legislativ al Ministerului Sănătăţii privind exercitarea profesiilor în sistemul medical, va permite, practic, oricărui absolvent al Facultăţii de Chimie şi Biologie să efectueze analize în laboratoarele medicale.

Aceasta avertizează, de asemenea, că “nu orice absolvent de biologie şi chimie are competenţa de a efectua analizele medicale” şi că, atunci când cine depune dosarul de înscriere în corpul profesional, “trebuie să demonstreze, conform legii actuale, competenţa de a efectua analize de laborator”. „Competenţa este dată de diploma de licenţă în biologie/chimie şi de absolvire a unui program de master în domeniul laboratorului medical. Juriştii noştri au refuzat 77 de dosare de înscriere pentru a practica profesiile în laboratorul de analize medicale unor absolvenţi care nu îndeplinesc cerinţele legale, pentru că erau absolvenţi de inginerie petrolieră, absolvenţi de inginerie textilă, ecologie şi protecţia mediului, sau dacă erau absolvenţi cu licenţă în biologie/chimie aveau diploma de master în cosmetică, în medicamente, programe de master care nu au nicio legătură cu a profesa, a valida, semna şi parafa buletinele de analize medicale”, spune Constanţa Popa.

Deşi există în vigoare o lege care prevede că organismul profesional trebuie să colaboreze cu Ministerul Sănătăţii în ceea ce priveşte elaborarea reglementărilor care privesc profesia respectivă, reprezentanţii OBBCSSR spun că sunt plimbaţi de un birou la altul de funcţionarii Ministerului Sănătăţii, iar cele 12 adrese trimise au rămas fără răspuns. Astfel, proiectul îşi urmează traseul legislativ.

De la molecula de vin, la molecula din sânge

Un exemplu concludent în privinţa incompatibilităţii unui simplu absolvent de biologie şi chimie cu sistemul medical este cel al analizelor de sânge, care nu pot fi interpretate fără o specializare în hematologie, susţin repărezentanţii OBBCSSR. „Pe frotiurile de sânge periferic punem diagnostice cumplite: de la reacţii leucemoide, la leucemii, talasemii etc. Orice biolog poate să apese pe un buton, vede rezultatul analizei, dar nu ştie să o interpreteze, pentru că nu are competenţa în hematologie”, spune Nicoleta Stan, vicepreşedintele OBBCSSR, care, pe lângă specializarea de biolog, a făcut alte cinci specializări pentru a obţine competenţe în domeniul medical.

„O să fim analizaţi industrial!”

Cezar Irimia, preşedintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), consideră că pacienţii vor cei mai afectaţi de “aceste anomalii legislative făcute pe genunchi” de către autorităţile responsabile de sănătatea românilor.

„În primul rând, va creşte incertitudinea pacienţilor în corectitudinea analizelor de laborator, incertitudine pe care o au şi acum faţă de sistemul de sănătate. Ştiţi bine că se aşteaptă foarte mult să ne facem analizele, pentru că «nu sunt fonduri», dar ei vor să populeze laboratoarele cu nespecialişti, care cu siguranţă vor afecta terapiile indicate de medici. Nu ştim dacă medicii, cu asemenea «specialişti», îşi vor asuma recomandarea terapeutică faţă de pacienţi. (…) Ne dorim analize corecte, pentru că numai aşa medicul poate recomanda un tratament corect”, explică Cezar Irimia, preşedintele FABC.

„Suntem două categorii de cetăţeni: cei mulţi, care ajung în sistemul de sănătate aflat într-o comă profundă de ani de zile, şi ei, care conduc - politicienii şi decidenţii - care merg pe un drum bine bătătorit la Viena. Nu suntem de acord cu aceste modificări care ar putea să ne marcheze viaţa definitiv”, concluzionează Irimia. Acesta a precizat că va contesta în instanţă „această decizie proastă”.

„Gândiţi-vă la următorul scenariu: medicul, ştiind că vine un chimist de chimie industrială şi că o să fim analizaţi industrial, cu siguranţă se va gândi de două ori dacă ne recomandă tratamentul conform acelor analize, sau ne va pune să le repetăm într-un alt laborator, unde nu sunt asemenea chimişti” Cezar Irimia, preşedintele FABC

80% dintre diagnosticele medicale sunt puse pe baza rezultatelor analizelor medicale

Subiecte în articol: analize specialisti petrol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri