Jurnalul.ro Ştiri Observator Anchetă la Ambulanța București-Ilfov, după ce un șofer băut a lovit o persoană fără adăpost

Anchetă la Ambulanța București-Ilfov, după ce un șofer băut a lovit o persoană fără adăpost

de Redacția Jurnalul    |   

Comisia de disciplină a Serviciului de Ambulanță București –Ilfov (SABIF) declanșează joi o cercetare disciplinară în cazul ambulanțierului care a provocat un accident miercuri seara, în timp ce se deplasa, în misiune, cu o ambulanță de transport neasistat.

Potrivit unui comunicat SABIF, este vorba despre un ambulanțier care s-a prezentat la serviciu în seara zilei de miercuri și, în timpul unei misiuni, a lovit ușor o persoană fără adăpost din București, care traversa neregulamentar strada.

Polițiștii au constatat că șoferul consumase băuturi alcoolice, având o alcoolemie de 0,23%.

Comisia de disciplină va analiza acest caz și activitatea revizorului SABIF din tura respectivă, „care nu a respectat procedura existentă în ceea ce privește testarea șoferilor, cu alcooltestul, la înscrierea în programul de lucru”.

„În seara zilei de 5 iunie a.c. ambulanțierul în cauză a întârziat la programul de lucru cu jumătate de oră, fapt menționat și pe foaia de parcurs. Din cauza faptului că existau cazuri în așteptare, revizorul a urgentat intrarea în programul de lucru fără a respecta procedura, respectiv fără a efectua testarea cu alcooltestul, în cazul prezentat”, se arată în comunicat.

„Cei doi colegi vor suporta consecințele legale pentru faptele lor. La SABIF avem toleranță 0 pentru cei care încalcă voit conduita profesională. Este inadmisibil consumul de alcool, dar și neaplicarea procedurilor pe care noi le avem și pentru care organizăm sesiuni de instruire permanente. Este de notorietate nevoia stringentă de personal suplimentar în cadrul serviciului, având în vedere deficitul de personal cu care ne confruntăm de ani de zile, însă avem proceduri clare care nu pot fi încălcate, indiferent de situație”, a spus dr. Alis Grasu, manager SABIF.

Persoana fără adăpost care a fost lovită de ambulanță a fost transportată imediat la Spitalul de Urgență Floreasca și se află în stare bună, externată, în afara oricărui pericol, se mai arată în comunicatul SAFIB.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Ambulanța București-Ilfov sofer baut
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri