Jurnalul.ro Ştiri Locale Anchetă internă, cerută de ministrul Dan după crima de la metrou

Anchetă internă, cerută de ministrul Dan după crima de la metrou

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că o anchetă internă este în desfăşurare în urma celor două incidente de la metrou, dintre care unul s-a soldat cu moartea unei tinere, adăugând că a solicitat să îi fie prezentată situaţia intervenţiei. 

"Eu am solicitat încă de dimineaţă să mi se prezinte situaţia intervenţiei şi derularea procedurilor specifice, aşa cum s-au derulat în mod cronologic. Am această situaţie, am solicitat Poliţiei Capitalei să facă un comunicat, ca să puteţi vedea. E o anchetă în derulare, nu aş vrea să mă pronunţ eu acum la cald, însă, din ceea ce am văzut, poliţiştii, din momentul în care au fost sesizaţi - se cunoaşte deja că a fost o oarecare sincopă, după apelul pe 112 - dar de la ora 17.15, când au fost sesizaţi şi au început procedura de audiere, eu cred că e destul de justificată această prezentare a procedurilor. Sunt convinsă că veţi avea astăzi acces la lucrul acesta, nu aş vrea să dezvolt eu acum", a precizat ministrul, în cadrul unei declaraţii acordate presei, la Palatul Parlamentului. 

Ea a subliniat că nu doreşte să se pronunţe asupra modului în care au reacţionat reprezentanţii Poliţiei, apreciind că este "oarecum lămuritor" comunicatul de presă transmis în acest sens. 

"Pentru mine comunicatul este oarecum lămuritor, dar aş evita să mă pronunţ acum şi să spun: 'a fost bine, a fost rău'. Ce am constatat este că, din momentul în care s-a dat alarma, peste 470 de poliţişti şi peste 100 de jandarmi au desfăşurat activităţi concentrate de a o găsi şi localiza, lucru care s-a şi întâmplat. (...) Până la ora 20.00 s-au făcut toate verificările, s-au audiat prima victimă şi s-au vizualizat toate imaginile de pe camerele de supraveghere. (...) Bineînţeles că de fiecare dată se poate face mai mult. Bineînţeles că sunt activităţi şi evenimente, cele mai multe dintre ele tragice sau triste, din care trebuie să învăţăm", a declarat ministrul. 

Ea a apreciat de asemenea că pot fi adoptate măsuri care să asigure mai bine securitatea celor care circulă cu metroul. 

"Eu cred că se pot schimba multe, dar nu aş vrea să vorbesc eu în numele Metrorex. Cred că se pot trage nişte concluzii şi din acest eveniment şi, da, cred că se pot face lucruri care să conteze pentru siguranţa cetăţenilor", a adăugat Carmen Dan. AGERPRES/

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri