Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 1 iulie, Ilie Bolojan a vorbit public, la rândul său, despre posibilitatea unei guvernări de tip „armistițiu”, cu durată clară și obiective precise. A fost un moment important, pentru că formula începea să intre explicit în vocabularul unuia dintre principalii actori ai actualei crize politice.
În zilele care au urmat, ideea unui Guvern de armistițiu a fost preluată și discutată tot mai mult în spațiul politic. Ieri, la invitația Președintelui României, liderii partidelor pro-occidentale s-au întâlnit la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de discuții privind formarea Guvernului, iar formula unui Guvern de armistițiu a ajuns, în mod explicit, pe masa discuțiilor.
Unii au catalogat întâlnirea de ieri drept un eșec, pentru că nu s-a ajuns imediat la un acord și nu a fost anunțat un nume de prim-ministru. Eu cred însă că întâlnirea a reprezentat un pas înainte.
După săptămâni întregi dominate de veto-uri, acuzații și „linii roșii”, partidele au stat din nou la aceeași masă. Au început să folosească un vocabular comun: ieșirea din criză, dialog, soluție politică, premier independent, echidistanță și Guvern de armistițiu.
Este adevărat, nu avem încă o formulă acceptată. Dar avem o schimbare importantă de paradigmă: discuția nu mai este exclusiv despre cine câștigă și cine pierde, ci și despre cum poate fi deblocat sistemul politic.
Este bine că Președintele Nicușor Dan a adus la aceeași masă partidele care nu pun sub semnul întrebării apartenența României la Uniunea Europeană și la NATO. Este la fel de important că discuțiile au confirmat nevoia unei soluții acum, nu în toamnă, și că alegerile anticipate nu reprezintă răspunsul de care România are nevoie.
Și totuși, continuăm să auzim, aproape fatalist, că „nu există soluții”. Unii privesc actuala criză politică asemenea drobului de sare: anticipează toate nenorocirile posibile, explică de ce fiecare variantă nu poate funcționa și ajung, inevitabil, la concluzia că nimic nu se poate face.
Eu cred că soluții există.
Ceea ce urmează este una dintre ele.
Nu pretind că este singura soluție și nici că este perfectă. Cu siguranță pot exista și alte formule, poate chiar mai bune. Dar, pentru a le găsi, este nevoie de un lucru elementar: cei care au responsabilitatea formării unui Guvern trebuie să stea de vorbă.
Niciun algoritm constituțional și nicio formulă politică nu se pot substitui dialogului. Atunci când partidele refuză să vorbească între ele, orice problemă devine imposibil de rezolvat. Atunci când acceptă să negocieze cu bună-credință, apar și soluțiile.
În această logică, prezint mai jos o posibilă arhitectură a unui Guvern de armistițiu.
Este o schiță de lucru, nu o listă închisă. Ea pornește de la structura Guvernului constituit în iunie 2025 și de la ideea că ieșirea din criză nu presupune renegocierea integrală a raporturilor de putere.
Formula combină continuitatea instituțională, responsabilitatea politică și tehnocratizarea selectivă.
1.Premier independent, echidistant și compatibil instituțional
Punctul central al formulei este desemnarea unui prim-ministru independent, în acord cu direcția conturată în discuțiile de la Cotroceni.
Premierul unui Guvern de armistițiu trebuie să fie o persoană echidistantă, fără angajamente politice prezente sau trecute și fără obligații față de un partid. Nu trebuie să fie reprezentantul uneia dintre tabere și nici instrumentul prin care un partid obține, indirect, controlul asupra Guvernului.
Profilul presupune:
- independență politică reală, prezentă și trecută;
- experiență relevantă în administrația publică și/sau în Guvern;
- cunoașterea mecanismelor politice și instituționale românești;
- capacitatea de a dialoga și de a lucra cu toate partidele care susțin Guvernul;
- credibilitate europeană și internațională;
- experiență în conducerea și coordonarea unor structuri complexe;
- lipsa unei mize electorale proprii;
- capacitatea de a negocia și de a arbitra, nu de a reprezenta o tabără.
La toate acestea se adaugă o condiție esențială: premierul trebuie să aibă o relație de compatibilitate instituțională și politică nu numai cu partidele care susțin Guvernul, ci și cu Președintele României.
Într-o perioadă complicată, România nu își poate permite un nou conflict între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni. Premierul și Președintele nu trebuie să gândească identic, dar trebuie să poată lucra împreună, să aibă încredere instituțională reciprocă și să coordoneze marile dosare care presupun cooperarea dintre cele două componente ale executivului.
Independența premierului este esențială tocmai pentru că Guvernul ar urma să fie unul mixt. Unii miniștri vor fi politici, alții independenți sau tehnocrați. Toți vor trebui însă să funcționeze ca o singură echipă.
Premierul nu ar fi reprezentantul unui al cincilea centru de putere. Ar fi garantul armistițiului politic și coordonatorul Guvernului.
2.Ce înseamnă un Guvern de armistițiu
Armistițiul nu înseamnă o nouă alianță politică pe termen lung și nici dispariția diferențelor dintre PSD, PNL, USR și UDMR.
Partidele își păstrează identitatea, programele, opțiunile și obiectivele politice.
Tocmai de aceea, un acord de armistițiu nu intră în contradicție cu deciziile interne prin care un partid își stabilește limite sau interdicții privind colaborările politice viitoare, inclusiv cu deciziile PNL referitoare la colaborarea politică cu PSD.
Un armistițiu nu este o nouă coaliție politică în sens clasic și nu obligă partidele să își modifice strategiile pe termen lung. El reprezintă o înțelegere temporară, cu obiective și termene clare, pentru a permite funcționarea statului într-o perioadă de blocaj.
Armistițiul înseamnă suspendarea temporară a confruntării politice pentru controlul Guvernului și renunțarea, pentru o perioadă determinată, la logica veto-urilor succesive și a „liniilor roșii”.
Nimeni nu câștigă tot. Nimeni nu pierde tot.
Niciun partid nu își impune premierul. Niciun partid nu este obligat să capituleze în fața altuia. Partidele acceptă, pentru o perioadă limitată, să susțină o formulă comună care permite statului să funcționeze.
Acesta este sensul armistițiului: conflictul politic nu dispare, ci este suspendat temporar acolo unde împiedică funcționarea Guvernului.
3.Un mandat clar și limitat
Guvernul de armistițiu ar trebui să funcționeze pe baza unui acord politic scris și să aibă un mandat clar, obiective precise și un termen stabilit de la început.
O variantă ar fi ca armistițiul să funcționeze până la 15 februarie 2027.
Această perioadă ar oferi Guvernului timpul necesar pentru a depăși actualul blocaj, pentru a asigura funcționarea administrației și pentru a gestiona principalele dosare aflate în desfășurare, fără a transforma formula de armistițiu într-o soluție politică permanentă.
Mandatul ar trebui concentrat asupra unor obiective convenite explicit:
- stabilitatea fiscal-bugetară;
- implementarea PNRR;
- absorbția fondurilor europene;
- pregătirea și negocierea viitorului cadru financiar european;
- gestionarea marilor dosare de politică externă și securitate;
- funcționarea administrației și a serviciilor publice;
- pregătirea și desfășurarea în condiții normale a noului an școlar;
- gestionarea situației energetice;
- continuarea reformelor și îndeplinirea angajamentelor deja asumate de România.
Până la 15 februarie 2027, partidele ar avea timpul necesar pentru a-și clarifica modul în care doresc să meargă mai departe și felul în care își asumă, împreună sau separat, responsabilitatea pentru guvernarea țării.
Acordul de armistițiu nu ar trebui să limiteze în niciun fel opțiunile politice ulterioare ale partidelor. El nu modifică identitatea acestora, deciziile lor interne, alianțele viitoare pe care le pot negocia sau obiectivele lor electorale.
Dacă, la finalul perioadei, partidele consideră că formula funcționează și doresc să o continue, pot negocia acest lucru. Dacă doresc o altă formulă de guvernare, sunt libere să o construiască.
Armistițiul are un început și un termen. Ceea ce urmează după el se decide politic, la momentul potrivit.
4.Un mandat limitat, dar puteri depline
Caracterul temporar al mandatului nu înseamnă un Guvern slab.
Marele avantaj al acestei formule este că Guvernul ar fi învestit de Parlament și ar avea puteri depline.
România ar ieși din situația unui Executiv demis sau interimar, cu capacitate limitată de acțiune, și ar avea din nou un Guvern care poate adopta politici publice, iniția proiecte de lege, lua decizii administrative și reprezenta credibil România în plan european și internațional.
Un mandat limitat politic poate fi exercitat de un Guvern care dispune de toate instrumentele constituționale necesare.
5.Continuitate și reprezentare politică la nivelul vicepremierilor
Un Guvern de armistițiu are nevoie de un premier independent, dar și de o legătură politică solidă cu partidele care îl susțin în Parlament.
De aici rezultă rolul important al vicepremierilor.
Formula propune păstrarea actualilor vicepremieri politici, atât pentru continuitate, cât și pentru ca fiecare dintre cele patru partide să aibă în interiorul Guvernului o voce politică puternică,
suficient de autorizată pentru a participa la deciziile majore și pentru a menține legătura dintre Guvern și partidul pe care îl reprezintă.
În același timp, pentru a face Guvernul mai compact și pentru a lega autoritatea politică de responsabilitatea executivă, fiecare vicepremier politic ar primi și conducerea directă a unui portofoliu:
- Marian Neacșu – PSD: viceprim-ministru și ministru al Transporturilor și Infrastructurii;
- Cătălin Predoiu – PNL: viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne;
- Radu Miruță – USR: viceprim-ministru și ministru al Apărării Naționale;
- Tánczos Barna – UDMR: viceprim-ministru și ministru al Culturii.
În aceeași logică a unui Guvern mai compact poate fi privită și discuția privind poziția de viceprim-ministru independent, ocupată în prezent de Oana Gheorghiu.
Menținerea acestei funcții nu trebuie considerată automată. Ea rămâne de negociat, atât în ceea ce privește persoana, cât și necesitatea poziției și, dacă aceasta este păstrată, mandatul său concret.
6.Un Guvern mai compact, fără dezechilibrarea formulei politice
Prin această formulă, numărul membrilor Guvernului se reduce.
PSD pierde numeric un loc distinct în Guvern, deoarece Ministerul Transporturilor nu mai are un ministru separat. PSD nu pierde însă portofoliul Transporturilor, care este preluat de vicepremierul PSD, Marian Neacșu.
În mod similar, UDMR pierde numeric un loc distinct în Guvern, deoarece Ministerul Culturii nu mai are un ministru separat. UDMR nu pierde însă portofoliul Culturii, care este preluat de vicepremierul UDMR, Tánczos Barna.
În aceeași logică de compactare poate fi analizată și poziția vicepremierului independent.
Reducerea numărului de membri ai Guvernului nu trebuie privită, așadar, ca o redistribuire mecanică a puterii între partide. Criteriul este construirea unei formule mai compacte și mai funcționale, cu păstrarea, pe cât posibil, a echilibrului politic general.
7.Continuitate acolo unde schimbarea ar produce costuri
Un Guvern de armistițiu nu trebuie să schimbe miniștri doar pentru a demonstra că este un Guvern nou.
Acolo unde există dosare în desfășurare, reforme asumate, jaloane europene sau momente administrative sensibile, continuitatea poate fi mai importantă decât schimbarea.
La Finanțe, menținerea lui Alexandru Nazare ar asigura continuitatea politicii fiscal-bugetare, a relației cu instituțiile europene și a angajamentelor legate de PNRR.
La Investiții și Proiecte Europene, menținerea lui Dragoș Pîslaru ar asigura continuitatea implementării PNRR și a gestionării fondurilor europene.
La Educație și Cercetare, menținerea lui Mihai Dimian este justificată de perioada examenelor naționale și de pregătirea noului an școlar. O nouă schimbare de ministru în acest moment ar produce un cost administrativ inutil.
La Muncă, revenirea lui Petre-Florin Manole poate asigura continuitatea reformelor și a angajamentelor aflate în implementare.
La Energie, soluția rămâne de negociat, dar revenirea lui Bogdan Ivan ar fi firească într-un context energetic complicat și ar asigura continuitatea dosarelor în curs.
La Mediu, Diana Buzoianu reprezintă o opțiune firească de continuitate.
8.Ministerul Afacerilor Externe – un portofoliu cu o logică instituțională specială
Ministerul Afacerilor Externe trebuie privit într-o logică diferită de celelalte portofolii.
Prin natura atribuțiilor constituționale și instituționale în domeniul politicii externe, este necesară o colaborare foarte bună între Președintele României, prim-ministru și ministrul Afacerilor Externe.
Din acest motiv, pentru conducerea MAE ar trebui acordată o importanță specială opțiunii sau recomandării Președintelui României, în consultare cu premierul desemnat și cu partidele care susțin Guvernul.
Criteriul principal ar trebui să fie numirea unui diplomat de carieră, cu experiență, credibilitate externă și cunoașterea aprofundată a dosarelor.
Luminița Odobescu este un exemplu de profil care răspunde acestor criterii. Are experiență diplomatică și guvernamentală, cunoaște dosarele europene și euroatlantice și poate prelua
imediat conducerea ministerului. Numirea sa ar contribui, în același timp, la un mai bun echilibru între femei și bărbați în componența Guvernului.
În acest context, aș vrea să precizez că numele indicate sunt orientative. Nu am acordul
Luminiței Odobescu pentru a o menționa în acest articol și nu m-am consultat cu niciuna dintre persoanele ale căror nume apar ca posibile opțiuni pentru un eventual Guvern de armistițiu.
Le-am menționat însă pentru a sublinia un lucru simplu: România are oameni capabili să își asume responsabilități guvernamentale cu profesionalism, decență, onestitate și respect față de instituții. Nu ducem lipsă de competențe și nici de persoane care cunosc administrația, dosarele europene, politica externă, economia, educația, sănătatea sau celelalte domenii esențiale ale guvernării.
Problema nu este absența oamenilor potriviți. Problema este capacitatea actorilor politici de a-i identifica, de a-i accepta și de a construi în jurul lor o formulă de încredere și cooperare.
Soluția finală, evident, și în acest caz, trebuie să rezulte din consultarea dintre Președintele României, premierul desemnat și partidele care susțin Guvernul.
9.Tehnocratizare selectivă, nu depolitizare artificială
Formula de „armistițiu” nu propune un Guvern integral tehnocrat.
În anumite domenii, însă, numirea unor profesioniști independenți poate contribui la reducerea tensiunii politice, la creșterea competenței executive și la facilitarea acordului.
La Sănătate, poate fi avută în vedere numirea unui ministru independent. Cătălin Cîrstoiu este un exemplu de profil posibil: cunoscut public, cu experiență profesională și managerială și cu o bună cunoaștere a sistemului medical.
La Agricultură și Economie pot fi identificate soluții tehnocrate.
La Justiție, Radu Marinescu poate reprezenta o soluție de continuitate. Aceasta nu este însă o listă închisă.
PSD
PSD își păstrează toate cele șase domenii de responsabilitate politică:
- Marian Neacșu – vicepremier și Transporturi;
- Petre-Florin Manole – continuitate la Muncă;
- Bogdan Ivan – posibilă continuitate la Energie;
- Radu Marinescu – posibilă continuitate la Justiție;
- un independent sau tehnocrat la Sănătate;
- un independent sau tehnocrat la Agricultură.
PSD pierde un loc distinct în structura Guvernului prin integrarea Transporturilor în portofoliul vicepremierului, dar păstrează toate cele șase portofolii și are șase membri ai Guvernului,
inclusiv vicepremierul care cumulează Transporturile.
PNL
PNL păstrează cele patru domenii de responsabilitate:
- Cătălin Predoiu – vicepremier și Interne;
- Alexandru Nazare – Finanțe;
- Mihai Dimian – Educație și Cercetare, independent;
- Dragoș Pîslaru – Investiții și Proiecte Europene.
Schimbarea majoră este la nivelul conducerii Guvernului: PNL pierde poziția de prim-ministru, aceasta revenind unui independent.
Rămâne, de asemenea, de negociat poziția vicepremierului independent, ocupată în prezent de Oana Gheorghiu.
USR
USR păstrează:
- Radu Miruță – vicepremier și Apărare;
- Diana Buzoianu – opțiune de continuitate la Mediu;
- la Economie – o posibilă soluție tehnocrată.
În ceea ce privește Ministerul Afacerilor Externe, USR poate pierde parțial influența directă asupra numirii ministrului. O asemenea ajustare are însă o justificare instituțională: readucerea conducerii MAE în zona diplomaților de carieră și asigurarea unei colaborări foarte bune între ministrul de Externe, premier, toate partidele care susțin Guvernul și Președintele României.
UDMR
UDMR păstrează ambele domenii de responsabilitate:
- Tánczos Barna – vicepremier și Cultură;
- Cseke Attila – Dezvoltare.
UDMR pierde numeric un loc distinct în Guvern prin eliminarea poziției separate de ministru al Culturii, dar nu pierde portofoliul. Cultura rămâne în responsabilitatea UDMR și este preluată direct de vicepremier.
11.O schiță de negociere, nu o listă închisă
Această formulă este o schiță de lucru și de negociere, nu o listă definitivă.
Persoanele independente menționate sunt exemple de profil și posibile opțiuni. Ele pot și trebuie să fie negociate între partidele care vor susține Guvernul și premierul desemnat.
Premierul desemnat trebuie să aibă un rol real în formarea propriei echipe.
Formula generală ar trebui, de asemenea, să fie agreată, de principiu, și de Președintele României, astfel încât noul Guvern să pornească nu cu premisele unui nou conflict instituțional, ci cu perspectiva unei cooperări funcționale între Palatul Victoria, Palatul Cotroceni și majoritatea parlamentară.
Sunt posibile și schimbări în distribuția unor portofolii, dacă premierul desemnat și partidele ajung la un acord și dacă echilibrul general al formulei este păstrat.
Important este ca negocierea să nu fie reluată integral de la zero și să nu readucă criza la punctul de plecare.
12.Ieșirea din „șahul etern”
De luni de zile, politica românească funcționează ca un „șah etern”: fiecare mutare este blocată de o contramutare, fiecare nume de un veto, fiecare propunere de o nouă „linie roșie”.
Nimeni nu câștigă. România pierde timp.
Deblocarea crizei ar avea efecte imediate:
- România ar avea din nou un Guvern cu puteri depline;
- administrația ar reveni la o funcționare normală;
- implementarea PNRR și absorbția fondurilor europene ar beneficia de stabilitate;
- deciziile fiscal-bugetare ar putea fi luate cu autoritate deplină;
- România și-ar consolida credibilitatea în raport cu partenerii europeni și euroatlantici;
- mediul economic ar primi un semnal de predictibilitate;
- partidele ar ieși din logica veto-urilor succesive fără ca vreunul dintre ele să fie obligat să capituleze politic.
Un armistițiu nu rezolvă toate conflictele și nici nu trebuie să o facă.
Armistițiul suspendă temporar conflictul pentru ca statul să poată funcționa.
Pornind de la cele menționate mai sus, iată o schiță a unui posibil Guvern de armistițiu:
- Prim-ministru – independent, echidistant, fără angajamente politice prezente sau trecute, compatibil instituțional cu Președintele României și cu partidele care susțin Guvernul – de negociat;
- Viceprim-ministru și ministru al Transporturilor și Infrastructurii – Marian Neacșu – PSD;
- Viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu – PNL;
- Viceprim-ministru și ministru al Apărării Naționale – Radu Miruță – USR;
- Viceprim-ministru și ministru al Culturii – Tánczos Barna – UDMR;
- Viceprim-ministru independent – de negociat, inclusiv oportunitatea menținerii funcției;
- Ministerul Finanțelor – Alexandru Nazare – PNL – continuitate fiscal-bugetară și PNRR;
- Ministerul Educației și Cercetării – Mihai Dimian – independent – continuitate pentru examene și pregătirea noului an școlar;
- Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Dragoș Pîslaru – PNL – continuitate PNRR și fonduri europene;
- Ministerul Afacerilor Externe – diplomat de carieră, desemnat în urma consultării dintre Președintele României, premierul desemnat și partidele care susțin Guvernul; posibilă opțiune: Luminița Odobescu;
- Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului – independent sau tehnocrat – de negociat;
- Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Diana Buzoianu – opțiune de continuitate – USR;
- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Cseke Attila – UDMR;
- Ministerul Sănătății – independent sau tehnocrat; posibilă opțiune: Cătălin Cîrstoiu;
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – independent sau tehnocrat – de negociat;
- Ministerul Justiției – Radu Marinescu – posibilă soluție de continuitate;
- Ministerul Energiei – Bogdan Ivan – posibilă soluție de continuitate sau un independent/tehnocrat;
- Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – Petre-Florin Manole – continuitate în implementarea reformelor și a angajamentelor asumate.
Post-scriptum: politica nu poate trăi numai din scandal
România se află de aproximativ patru luni într-un conflict politic generalizat. De peste 70 de zile nu mai avem un Guvern cu puteri depline.
Și totuși, unii politicieni nu numai că refuză să oprească scandalul, dar propun trecerea la un nivel și mai ridicat de instabilitate: alegerile parlamentare anticipate.
Am putea ajunge astfel într-o situație fără precedent: fără un Guvern cu puteri depline și cu Parlamentul dizolvat, în timp ce propaganda Kremlinului și reprezentanții săi politici din România apasă pedala suspendării Președintelui României.
Aceasta nu mai este strategie politică. Este o aventură instituțională într-un moment în care România are nevoie de stabilitate, predictibilitate și capacitate de decizie.
În acest context, nu mă pot asocia nici cu cei care servesc interesele Rusiei în România, nici cu zurbagiii politicii românești, pentru care scandalul nu mai este un instrument, ci un drog administrat zilnic. Și nici cu cei care se prezintă drept politicieni de prim rang, dar confundă politica cu mahalaua, argumentul cu insulta și fermitatea cu agresivitatea verbală.
Poți avea diplome, funcții importante și pretenția de a reprezenta elita politică a unei țări. Dar, dacă vocabularul public este cel al unui birjar și comportamentul este dominat de jignire, dispreț și agresivitate, titlul de „politician de vârf” devine o simplă pretenție.
Ei au nevoie permanent de un nou adversar, de o nouă criză, de o nouă acuzație și de încă puțină adrenalină politică.
Numai că un stat nu poate fi condus prin adrenalină, scandal și insultă.
De aceea am pledat și continui să pledez pentru calm, decență, responsabilitate și revenirea la un dialog rațional între actorii politici.
În această privință, faptul că Președintele Nicușor Dan rămâne calm și rațional este un avantaj pentru România. Unii îl critică tocmai pentru că nu răspunde conflictului printr-un conflict și mai mare și pentru că nu le satisface nevoia zilnică de spectacol și adrenalină politică.
Dar rolul unui Președinte nu este să alimenteze agitația. Rolul său este să ajute instituțiile să iasă din blocaj.
România nu mai are nevoie de încă o rundă de acuzații, amenințări și „linii roșii”. Are nevoie de un Guvern cu puteri depline, de un acord politic limitat și clar, de câteva luni – pentru moment –, în care oamenii responsabili să poată administra țara.
Un armistițiu nu înseamnă capitulare. Nu înseamnă că partidele renunță la identitatea sau la obiectivele lor. Înseamnă că înțeleg că, uneori, responsabilitatea față de țară trebuie așezată înaintea avantajului politic imediat.
Să ieșim, așadar, din acest „șah etern”, în care nimeni nu câștigă, dar România pierde în fiecare zi.
Calmul nu este slăbiciune. Dialogul nu este capitulare. Iar responsabilitatea nu trebuie confundată cu lipsa de curaj.
Remus Pricopie, Rector SNSPA
Citește pe Antena3.ro
