Jurnalul.ro Ştiri Externe Anchetă internațională asupra acuzaţiilor potrivit cărora Arabia Saudită ar fi piratat telefonul lui Bezos

Anchetă internațională asupra acuzaţiilor potrivit cărora Arabia Saudită ar fi piratat telefonul lui Bezos

Doi experţi ai ONU în drepturile omului au cerut miercuri „o anchetă imediată” a Statelor Unite şi altor părţi interesate în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman (foto) a fost implicat în piratarea telefonului miliardarului american Jeff Bezos, fondatorul gigantului Amazon şi proprietarul cotidianului „The Washington Post”, transmit dpa şi Reuters.

Agnes Callamard, raportor special al ONU în problema execuţiilor sumare şi extrajudiciare, şi David Kaye, raportor special al ONU pentru libertatea de exprimare, au declarat că informaţiile pe care le-au primit sugerează „posibila implicare” a lui Mohammed bin Salman în supravegherea lui Jeff Bezos, în scopul „de a influenţa, dacă nu chiar a reduce la tăcere, relatările publicației «The Washington Post» despre Arabia Saudită”.

Acuzaţiile „reclamă o investigare imediată de către SUA şi alte autorităţi relevante”, inclusiv o anchetă în ce priveşte „eforturile” prinţului saudit „de a-i lua în vizor pe presupuşi oponenţi”.

Declaraţiile celor doi experţi intervin în urma relatării în presă despre posibila piratare a telefonului mobil al lui Bezos, la mijlocul lui 2018, după ce aceasta a primit prin WhatsApp un fişier infectat de la un număr de telefon folosit de prinţul moştenitor saudit.

Potrivit experţilor în securitate cibernetică angajaţi de Bezos, cel mai bogat om din lume, telefonul a început să „scurgă” cantităţi masive de date la circa o lună după incident.

Ministrul saudit de Externe, prinţul Faisal bin Farhan Al Saud, a dezminţit miercuri acuzaţiile. „Cred că «absurd» este exact cuvântul potrivit. Ideea că prinţul moştenitor l-ar pirata pe Jeff Bezos este absolut prostească”, a afirmat el, într-un interviu pentru Reuters la Davos, în Elveţia.

Prezumtivul atac cibernetic ar fi avut loc cu câteva luni înaintea uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, un critic acerb al regimului saudit şi editorialist al cotidianului „The Washington Post”.

Pe de altă parte, şeful securităţii lui Bezos a afirmat anul trecut că guvernul saudit obţinuse acces la telefonul miliardarului şi a „scurs” către tabloidul american „National Enquirer” mesaje schimbate de Bezos cu Lauren Sanchez, o fostă prezentatoare de televiziune, cu care acesta ar fi avut o relaţie extraconjugală.

Guvernul saudit a negat că ar fi avut vreo implicare în cele scrise de „National Enquirer”.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri