Jurnalul.ro Ştiri Observator Anchetă a Poliției Prahova, după ce un bărbat a fost găsit inconștient, căzut din tren

Anchetă a Poliției Prahova, după ce un bărbat a fost găsit inconștient, căzut din tren

de Redacția Jurnalul    |   
Anchetă a Poliției Prahova, după ce un bărbat a fost găsit inconștient, căzut din tren

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost găsit inconștient pe peronul stației din Câmpina, iar polițiștii din Prahova transmit, după aproape o săptămână, că acesta ar fi căzut din tren.

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi au depistat, în 12 martie, un bărbat de 50 de ani, inconștient, pe peronul din stația C.F Câmpina.

„Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi căzut din tren la plecarea acestuia din stație. Până la acest moment, nu sunt indicii de comitere a vreunei fapte cu violență”, transmite, luni, Poliția Prahova.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ancheta politie tren
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri