Jurnalul.ro România inteligentă Andrei Baciu: Pentru pacienți nu există o motivație pentru care comunicarea între instituții este slabă

Andrei Baciu: Pentru pacienți nu există o motivație pentru care comunicarea între instituții este slabă

de Anastasia Paul    |   

Pentru pacienți nu există o motivație pentru care comunicarea între instituții este slabă Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la Conferinta “Hepatita C- calea spre vindecare”, parte a proiectului România Inteligentă, organizată de Antena3CNN și cotidianul Jurnalul.

"Din perspectiva pacienților nu există o motivație pentru care există o comunicare mai slabă între instituții. Sau că problema este mai mare în ograda Ministerului Sănătății și mai puțin în partea CNAS sau la Ministerul de Finanțe. Aceste lucruri nu trebuie să conteze și nu contează nici pentru noi la nivel individual, atunci când privim lucrurile din perspectiva pacienților.

Pentru multe dintre patologiile și bolile cu care ne confruntăm, știința și medicina nu au soluții sau au soluții intermediare, care funcționează într-o manieră limitată. Cu atât mai mult atunci când există o soluție medicală, care nu numai că rezolvă din punct de vedere biologic problema pentru un pacient dar mai are și avantaje secundare, oprește transmiterea, deci scad șansele pentru mine, eventual viitor pacient, de a deveni pacient, de a avea soluții și instrumente medicale care să facă un diagnostic timpuriu, fezabil, real, astfel încât eu să beneficiez de  ceea ce oferă medicina și știința. Toate aceste lucruri nu sunt contestate de nimeni. Și toată lumea scoate în evidență eforturile pe care le face și, cu toate acestea, din perspectiva de pacienți, nu ajungem încă acolo unde știm că în realitate și medicina, și știința au făcut ca lucrurile să se întâmple", afirmă acesta.

Totodată, acesta spune că prioritățile sunt cele urgente. 

"Au fost acești ani foarte dificili care au făcut ca prioritățile să fie cele de maximă urgență. Din punct de vedere birocratic, medical, științific, lucrurile sunt posibile. Se iau lucrurile într-o ordine a priorităților. O chestiune macro, faptul că necesitatea și avantajele unei abordări multianuale în medicină sunt evidente. Este esențial să devenim pragmatici și să rezolvăm din lucrurile pe care le putem rezolva", conchide demnitarul.

Conferința a fost transmisă live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro si pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalulro , iar tronsoane ale dezbaterii vor fi preluate live pe postul TV Antena 3 CNN.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri