Jurnalul.ro Special Interviuri Andrei Frunză: Salariile din IT se vor alinia cu cele din Vest în 3-5 ani

Andrei Frunză: Salariile din IT se vor alinia cu cele din Vest în 3-5 ani

de Daniela Ivan    |   

Luna ianuarie a debutat cu o abundenţă de companii care au depus anunţuri de angajare. Se caută programatori şi developeri, agenți sau consultanți de vânzări, manageri de proiect sau de vânzări. La mare căutare sunt şi asistenții medicali, doctorii, economiştii, farmaciştii sau electricienii. Firmele au postat pe site-urile de recrutare online câteva zeci de mii de locuri de muncă în ţară şi câteva mii în străinătate, valabile în acest moment. Ejobs are acum pe site afişate 32.747 de job-uri active, din care 5.400 în afara ţării. Cum va evolua piaţa muncii în acest an am aflat de la Andrei Frunză, CEO ejobs.ro.

 

Jurnalul Naţional: Ce tendinţe au apărut în acest an pe piaţa muncii?

Andrei Frunză: Piaţa devine tot mai competitivă, angajatorii găsesc tot mai greu angajaţii pe care-i caută, şi asta este o tendinţă care va continua şi în 2017. Această tendinţă nu va mai putea fi influenţată decât de evoluţia economiei.

J.N.: Dacă mergem pe o estimare de creştere economică de 4%, ce ar însemna asta, dacă socotim în numărul locurilor de muncă?

A.F.: Ar însemna o creştere cu 40% a numărului de anunţuri, ceea ce s-ar traduce şi printr-o creştere similară a numărului locurilor de muncă. Pe ejobs avem, în medie, cam 35.000 de anunţuri de locuri de muncă, deci o creştere cu 40% ar însemna cam 14.000 de noi anunţuri, deci de locuri de muncă.

Citat 1

IT-ul şi ingineria rămân în top, la egalitate. Urmează vânzările şi retailul. Însă, pe măsură ce companiile cresc, se dezvoltă, au nevoie să completeze numărul de angajaţi şi piaţa devine foarte competitivă şi în alte domenii care anterior erau mai accesibile întrucât nu impun neapărat cunoştinţe foarte specifice, ci mai degrabă competenţe care se pot dobândi prin traninguri şi programe interne.

J.N.: Dacă ne uităm la oraşele unde se solicită joburi, vedem că vorbim de câteva oraşe mari, maximum 40, în special capitalele de judeţ. Despre restul ţării ce ne puteţi spune?

A.F.: Deşi investiţiile sunt în general în capitalele de judeţ sau în apropiere, firmele caută resursă umană în tot judeţul. E mult mai probabil ca investiţiile să atragă forţă de muncă pe o rază tot mai mare decât să existe o cerere locală la nivelul oricărui orăşel. Angajatorii le oferă oamenilor care vin de la 20, 40 sau 100 de kilometri o serie de beneficii, le asigură sau plătesc transportul, le decontează eventual chiriile etc.

J.N.: Există acum o mare diferenţă între ceea ce doresc să angajeze companiile şi ceea ce doresc cei care aplică la respectivele job-uri?

A.F.: Sunt pieţe, departamente, specializări în care cererea şi oferta sunt mult depărtate. Este un dezechilibru total. Dacă luăm exemplul clasic, IT, aici sunt foarte multe anunţuri, cererea este imensă, este în creştere, dar există o activitate foarte redusă pe partea de candidaţi. Sunt atât de doriţi, atât de căutaţi, încât nu mai este nevoie de un efort suplimentar din partea lor pentru a găsi un job mai bun.

J.N.: Bănuiesc că bătălia se duce aici pe salarii...

A.F.: Disponibilitate de a oferi salariu mai mare în IT o au cam toţi jucătorii importanţi, care au volume. Diferenţa cred că se face la nivelul puterii brandului fiecăruia şi la modul în care pot să-şi vândă proiectele actuale. Dacă nu-i oferi unui programator, unui IT-ist, un proiect suficient de interesant din care să-şi dorească să facă parte, e foarte probabil ca şansele tale de a-l convinge să fie reduse sau să fii nevoit să le completezi printr-o ofertă salarială semnificativ mai bună.

J.N.: Este şi o concurenţă cu angajatorii din UE. Nu te baţi numai cu firmele din ţară, ci şi cu cele din UE. E greu să ţii un om bun aici cu 1.000-2.000 de euro când afară ia 3.000-4.000. Cât timp România va mai beneficia de aşa-zisul avantaj competitiv al salariilor mai mici?

A.F.: Pe domeniile de vârf, cum este IT-ul, tendinţa este să ne aliniem la nivelul salarial din pieţele vestice. Încă nu suntem acolo, probabil în 3-5 ani vom fi. Resursa specializată în IT este atât de limitată la nivel global, încât o evoluţie salarială către nivelul vestic este evidentă, inevitabilă. Dacă raportăm salariile la costul vieţii în România, stăm mult mai bine decât alte pieţe externe. Dar dacă luăm în calcul sistemul medical, educaţional şi tot ce înseamnă calitatea vieţii, opţiunea de a lucra în Vest este de multe ori mai bună.

J.N.: E criză şi de muncitori, mai ales în Vestul ţării, şi, deşi sunt bine plătite posturile de muncitori calificaţi, tinerii preferă call center-urile sau vânzările...

A.F: Am avut recent surpriza ca un client care activează în agricultură să aibă probleme să-şi găsească angajaţi, deşi oferea salarii care plecau de la 2.000 de euro pentru mecanici de tractoare şi combine. Căuta oameni specializaţi, era vorba de utilaje care valorau mult...

J.N.: Îşi mai permit angajatorii să aibă prejudecăţi în legătura cu vârsta de angajare?

A.F.: Nu-şi mai permit orice fel de prejudecăţi. Piaţa este dificilă, caută mult mai mult competenţe pe care le poate avea în egală măsură un tânăr sau o persoană matură. Multe companii au început să se orienteze către zona de angajare a persoanelor cu vârste de 40 şi chiar 45 plus, deoarece există o anumită stabilitate a lor versus generaţia Millenium. Tinerii stau la un job timp de un an, maximum doi, şi părăsesc ulterior postul, angajatorul rămânând descoperit pe o perioadă de până la trei ani.

Citat 2

Generaţia 40 plus este mult mai stabilă datorită maturităţii de viaţă şi de business. Multe companii investesc în programe de dezvoltare a unor seturi de skill-uri (competenţe - n.r.) pe care aceste persoane le pot învăţa într-o perioadă scurtă. Este un trend care se evidenţiază, companiile au început să caute stabilitatea forţei de muncă.

 

J.N.: În urmă cu cinci-şase ani, unii angajatori aruncau direct la coşul de gunoi CV-urile celor trecuţi de 45 de ani, fără să se uite măcar la ce pot să facă...

A.F.: Nu am auzit aşa ceva. Dar e posibil să mai existe încă o preferinţă de a angaja o persoană mai tânără. Dacă investeşti într-un viitor coleg pe un termen de 3-5-8-10 ani, e mai bine să fie tânăr.

J.N.: Dacă iei pe cineva de 45 de ani, mai are 20 de ani până la pensie. Deci ar putea fi mai stabil şi mai puţin tentat să plece.

A.F.: Posibil, dar e o analiză pe care o face fiecare angajator, o decizie care se coordonează cu programele interne. Până la urmă, dacă-ţi pleacă sau nu un om, depinde de tine ca şi companie. E o variabilă pe care o poţi influenţa.

J.N.: Tinerii se plâng şi spun că li se cere experienţă pentru posturi de juniori.

A.F.: Experienţa cred că este o barieră tot mai joasă. Pe măsură ce oamenii care au experienţă sunt tot mai greu de găsit, firmele recrutează din mediul universitar sau poate chiar din licee. Şi salariile au crescut cu 15% în 2016, faţă de 2015, şi în acest an va fi cel puţin aceeaşi creştere.

Citat 1

Caseta cu bumbi

Salariale nete în funcţie de domeniul de activitate

Domeniul        Salariul minim acceptat (lei)   Salariul considerat just (lei)    Diferenţa

Management&Consultanţă    3.652               4.694   29%

Import-Export                        3.544   4.944   39%

Construcţii      3.183   3.930   23%

Arhitectura&Design   3.177   4.315   36%

IT&C  3.111   3.874   25%

Medicina &Farmacie  3.033   3.688   22%

Management   2.982   3.936   32%

Producţie        2.890   3.541   23%

Asigurări         2.833   4.250   50%

Agricultură     2.833   3.500   24%

Inginerie         2.822   3.710   31%

Bănci   2.805   3.453   23%

Transporturi    2.688   3.357   26%

Logistică         2.638   3.371   28%

Media  2.629   3.543   35%

Publicitate       2.533   3.308   31%

Sursa: analiză eJobs referitoare la așteptările salariale ale românilor

 

Cum arată candidatului ideal

Candidații cu aptitudini tehnice vor fi printre cei mai căutați, pe măsură ce a patra revoluție industrială își face tot mai mult simțită prezența, determinând chiar și domeniile de activitate tradiţionaliste să se adapteze noilor tehnologii. Specialiștii de date, dezvoltatorii de aplicații mobile și administratorii de baze de date vor fi, de asemenea, la mare căutare. Tendința va fi pusă pe seama faptului că mai multe companii vor începe să își dezvolte identitatea prin aplicații mobile, vor intra pe segmentul vânzări online și vor fi tot mai interesate să analizeze comportamentele consumatorilor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri