Jurnalul.ro Ştiri Externe Angajaţi ai Agenţiei France-Presse intră în grevă de 12 ore

Angajaţi ai Agenţiei France-Presse intră în grevă de 12 ore

Angajaţi ai Agenţiei France-Presse (AFP) au aprobat marţi, în cursul unei adunări generale, un apel la grevă de 12 ore care urmează să înceapă de la ora locală 14.00 (13.00 GMT) pentru a determina conducerea agenţiei să reconsidere planul său de desfiinţare a unui număr de posturi, relatează AFP.
''Organizaţia intersindicală cere personalului AFP din toate categoriile, din întreaga lume şi de pe toate undele încetarea lucrului de la 14.00 la 02.00 dimineaţa'', se arată în decizia aprobată în cvasiunanimitate (patru abţineri şi niciun vot împotrivă).
Această grevă de 12 ore, care ar urma să perturbe serios serviciile AFP, a fost propusă de organizaţia intersindicală înainte de o întâlnire cu conducerea agenţiei marţi după-amiază, consacrată planului de eliminare a 95 de posturi pe parcursul a cinci ani, prezentat anul trecut de Fabrice Fries, directorul general al agenţiei.
A fost iniţiat un program de întâlniri pe parcursul a două luni care ar putea duce la lansarea rapidă a planului. Potrivit conducerii, obiectivul acestui plan este de a reduce cheltuielile totale ale AFP cu 19 milioane de euro până în 2023, între care 14 milioane reprezintă cheltuieli cu personalul, pentru a restabili echilibrul financiar al agenţiei.
Dar sindicatele, care au obţinut în luna ianuarie o reducere semnificativă a numărului de posturi avute în vedere pentru desfiinţare (iniţial 125 posturi), resping în continuare acest ''plan de salvare a locurilor de muncă" sau" plan social ".
Sindicatele denunţă, în special, "distrugerea a zeci de posturi de jurnalişti", "supraîncărcarea activităţii" pentru personalul vizat de acest plan sau un risc de schimbare a statutului şi de privatizare a AFP. 

AGERPRES

Subiecte în articol: agentia france presse
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri