Jurnalul.ro Ştiri Externe Angajaţi ai unui spital, filmaţi în timp ce TORTURAU pacienţi cu autism şi dizabilităţi de învăţare

Angajaţi ai unui spital, filmaţi în timp ce TORTURAU pacienţi cu autism şi dizabilităţi de învăţare

Angajaţi ai unui spital din Marea Britanie au fost filmaţi cu camera ascunsă în timp ce "torturau" pacienţi cu autism şi dizabilităţi de învăţare, relatează joi Press Association.

Un reporter sub acoperire al programului BBC Panorama a filmat pacienţi care erau loviţi, batjocoriţi şi maltrataţi de membri ai personalului la spitalul pentru adulţi vulnerabili Whorlton Hall, din comitatul Durham, nordul Angliei.

Autorităţile au deschis o anchetă şi spitalul cu 17 paturi a fost închis, 16 angajaţi au fost concediaţi şi pacienţii transferaţi la alte centre de îngrijire.

Cygnet, compania care administrează spitalul privat finanţat de NHS (sistemul de asistenţă medicală de stat din Regatul Unit), a declarat că a fost "şocată şi profund întristată" şi colaborează cu poliţia.

Înregistrările au fost făcute în perioada decembrie-februarie.

În înregistrările video realizate de reporterul BBC sub acoperire Olivia Davies, un membru al personalului descrie spitalul ca fiind "o casă de retardaţi".

Un alt îngrijitor îi spune unei paciente că familia ei este "o otravă nenorocită".

Într-o scenă şocantă, doi angajaţi bărbaţi imobilizează o femeie care se teme de bărbaţi, spunându-i - într-un efort de a ţine liniştită - că salonul ei va fi plin de bărbaţi. Ei folosesc de asemenea un limbaj sexual explicit.

"Cred că este vorba de tortură psihologică, pentru că ea este blocată acolo, nu poate scăpa. Este o unitate sigură. Şi ei o tachinează şi o supără în mod deliberat", a declarat profesorul de psihologie clinică Glynis Murphy pentru programul Panorama.

Într-un alt incident, un membru al personalului irită un pacient rupând un poster de pe peretele din camera lui şi îi spune: "Intră acolo, loveşte-mă şi vezi ce se întâmplă. Te trimit prin podea".

"Aceşti oameni cu siguranţă nu ar trebui să lucreze în sistemul de îngrijiri medicale. Ele sunt antiteza absolută a ceea ce angajaţii medicali ar trebui să fie", a mai spus profesorul Glynis Murphy.

AGERPRES

Subiecte în articol: spital tortura autism Marea Britanie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri