Angajații au pierdut din drepturile salariale în 2010, iar situația nu a fost rezolvată nici până astăzi. În plus, deficitul de personal din acest sistem se apropie de 50%, angajații sunt obligați să lucreze suplimentar, fără măcar să fie plătiți pentru asta, iar paza se asigură cu ajutorul deținuților, ceea ce este o absurditate devenită deja regulă, din cauza lipsei de personal. Sindicatele din penitenciare au anunțat că de astăzi refuză să mai intre la lucru și vor ieși din nou în stradă.
Poliția Penitenciară refuză, începând de astăzi, să mai facă munca suplimentară obligatorie, dar ilegală, pe care guvernele din ultimii ani au impus-o, prin refuzul de a rezolva problemele din sistem. În prezent, unui angajat din sistem îi revine sarcina de a supraveghea aproximativ 200 de deținuți, pentru că, în loc 24.000 de angajați, cât ar fi necesar, sunt doar 12.500.
„Acțiunea aceasta va demonstra că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că salariații acceptă să presteze muncă suplimentară, într-un volum unic în România. Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus generează blocaje chiar și pe termen scurt, în special în sectorul operativ”, precizează Ștefan Teoroc, liderul SNLP.
Singura măsură pe care cei din conducerea penitenciarelor au putut să o ia, în ultimii ani, a fost folosirea unora dintre deținuți pentru asigurarea pazei celorlalți. A fost o variantă extremă și care ar fi trebuit să funcționeze doar pe o perioadă scurtă de timp, până la rezolvarea problemelor legate de deficitul de personal, însă toate guvernele din ultimul deceniu au lăsat acest sistem fără soluții, constatând că merge și așa. În plus, angajații sunt obligați să accepte munca suplimentară neplătită, pentru a asigura paza permanent.
Se cere aplicarea legii salarizării
Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare SNPP afiliat la Federația PUBLISIND și Blocul Național Sindical, a declanșat din 28 mai, adunarea de semnături pentru blocarea activităților din Poliția Penitenciară prin refuz de muncă suplimentară, astăzi, începând cu ora 06:30. Toate sindicatele afiliate PUBLISIND (Penitenciarele Satu-Mare, Iași, Pelendava, Brăila și Mărgineni), Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar FSSP și Federația Polițiștilor de Penitenciare FPP declanșează, de asemenea, blocarea activităților din Poliția Penitenciară, prin refuz de muncă suplimentară, astăzi, de la aceeași oră. Toate aceste organizații sindicale au în total peste 8.000 de membri, în toate unitățile din Poliția Penitenciară.
„În cadrul unei reacții comune la disprețul cu care guvernanții tratează polițiștii de penitenciare, organizațiile sindicale au centralizat peste 5.000 de semnături pentru încetarea activității prin refuzul muncii suplimentare, cu următoarele revendicări: acordarea salariilor prevăzute în Legea-cadru nr.153/2017; aplicarea legii pensiilor militare, fără modificări; actualizarea și indexarea pensiilor militare; plata normei de hrană, la valoarea actualizată, fără plafonări; plata normei de echipare, la valoarea actualizată, fără plafonări; plata salariului de grad, la valoarea actualizată, fără plafonări și deblocarea posturilor vacante”, arată SNLP, într-un comunicat de presă.
Mai multe sindicate cu revendicări comune
Au mai anunțat acțiuni de protest și membrii Federației Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), totalizând peste 1.600 de angajați din penitenciare, dar și membrii Sindicatului Național al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC). Polițiștii anunță și ei proteste în stradă pentru a cere drepturile salariale. În urma consultărilor cu liderii sindicali din țară, SNPPC a stabilit proteste pe 6, 7 și 8 iunie, la Bucureşti. Aceștia cer să li se dea toate majorările salariale prevăzute de lege care au fost înghețate. La fel ca sindicatele din penitenciare, cer „aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupațională Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, începând cu 01.07.2023”, dar mai cer și scoaterea Legii 223/2015 din PNRR. „Nu suntem de acord cu modificările propuse la Legea 223/2015 în Senat și nici cu noile amendamente propuse la Camera Deputaților”, arată SNPPC într-un comunicat de presă.
Ultimatum dat Guvernului
SNLP a anunțat că acțiunea de astăzi este doar un prim avertisment pentru Guvern și dovada că angajații din penitenciare sunt determinați să înceteze activitatea. Sindicaliștii cer Guvernului soluții, amenințând cu blocaj total, în perioada următoare. Aceștia mai spun că Executivul blochează concursurile de angajare în sistemul penitenciar, în timp ce modifică pensiile militare, ceea ce va genera un exod din întreaga structură de apărare națională.
Polițiștii din penitenciare se vor prezenta la serviciu, dar nu vor intra în unități, astfel încât nu se vor putea face mai multe activități: schimbul de tură, apelul deținuților, vizitele, ieșirea la muncă a celor din regim deschis, ieșirea deținuților la instanțe sau cursurile care se predau în penitenciar. Protestul va dura cel puțin 4 ore, astăzi, iar din luna iunie va crește perioada de blocaj la minimum 4 zile, dacă revendicările vor fi în continuare ignorate, acțiunea urmând să fie susținută cu mitinguri în fața unităților Poliției Penitenciare.
Numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000, conform standardelor aprobate. În prezent sunt ocupate 12.500 de posturi (în scădere) din 16.050 prevăzute.