Jurnalul.ro Ştiri Externe Angela Merkel susţine reducerea taxelor vamale ale UE la importurile de maşini din SUA

Angela Merkel susţine reducerea taxelor vamale ale UE la importurile de maşini din SUA

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat joi că va susţine reducerea taxelor vamale ale UE la importurile de maşini din SUA, răspunzând unei oferte a Washingtonului de a renunţa la introducerea unor tarife în schimbul concesiilor, transmite Reuters. 

"Când vrem să negociem taxe vamale, de exemplu la maşini, avem nevoie de o poziţie comună europeană şi încă lucrăm la asta", a declarat Merkel. 

Luna trecută, Donald Trump a ameninţat că va introduce tarife vamale de 20% pentru toate importurile de autoturisme din UE, declaraţii care au dus la prăbuşirea acţiunilor constructorilor auto europeni. Liderul de la Casa Albă a mai spus că dacă UE nu elimină tarifele impuse pentru automobilele americane, SUA nu vor avea altă alegere decât să acţioneze. În prezent, UE aplică tarife vamale de 10% pentru importurile de autoturisme comparativ cu tarife de 2,5% impuse în prezent de SUA. 

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că ambasadorul SUA în Germania le-a spus miercuri şefilor companiilor auto germane BMW, Daimler şi Volkswagen că Trump ar putea renunţa la astfel de ameninţări dacă UE reduce taxele vamale la importurile de maşini din SUA. 

Cancelarul german a explicat că orice decizie privind reducerea taxele vamale la maşinile din SUA va necesita şi reducerea celor importate din alte ţări, în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondială a Comerţului (OMC). 

"Sunt pregătită să sprijin negocierile privind reducerea taxelor vamale dar nu vom putea aplica aceste reglementări doar pentru SUA", a adăugat Merkel. 

Asociaţia Producătorilor Germani de Automobile (VDA) susţine că orice sugestii privind renunţarea mutuală la tarifele vamale şi la alte bariere comerciale sunt semnale pozitive. "Dar este clar că negocierile sunt exclusiv la nivel politic", se arată în comunicatul VDA. 

Alte surse au declarat pentru Financial Times că oficialii europeni se gândesc să poarte discuţii cu alte state mari exportatoare de automobile în ideea ajungerii la un acord pentru eliminarea tarifelor vamale şi evitării unui război comercial total. 

Această propunere este analizată de oficialii de la Bruxelles, înaintea unei întâlniri programate a avea loc la Washington, la sfârşitul acestei luni, între preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi liderul de la Casa Albă, Donald Trump. 

Potrivit surselor, Comisia Europeană "studiază dacă ar fi fezabil să se negocieze un acord cu alţi mari exportatori de automobile, precum SUA, Coreea de Sud şi Japonia". Un astfel de acord ar răspunde criticilor formulate de Donald Trump, potrivit căruia sectorul auto american este tratat în mod incorect şi de asemenea ar reduce costul exporturilor pentru sectoarele auto ale altor state participante. 

"În conformitate cu acest acord, participanţii ar reduce tarifele până la nivele convenite pentru un set specific de produse, un concept cunoscut în comerţul internaţional sub denumirea de "acord plurilateral" care permite statelor să încheie acorduri cu privire la tarife fără a include toate ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. 

Publicaţia susţine că Bruxelles-ul încearcă să obţină puncte de vedere din partea capitalelor statelor membre cu privire la această idee, sursele diplomatice precizând că deocamdată nu este clar dacă se va ajunge la un acord sau care vor fi categoriile de produsele care ar putea fi acoperite de eventualul acord.

AGERPRES

Subiecte în articol: sua ue taxe vamale importuri angela merkel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri