Chiar şi cu consimţământul părinţilor, este interzis de acum încolo ca un minor să se căsătorească sau să-şi oficializeze relaţia printr-o uniune civilă, iar acest lucru este valabil şi pentru ceremoniile strict religioase sau "tradiţionale", care nu au valoare legală.
Legea îi protejează de asemenea pe minorii britanici sau cei care locuiesc în Anglia sau în Ţara Galilor care au fost căsătoriţi în străinătate.
Până acum, căsătoria era autorizată începând cu vârsta de 16 ani, cu condiţia ca minorii să dispună de o autorizaţie parentală.
Chiar dacă este dificil să fie evaluată amploarea fenomenului, multe uniuni ce implicau copii fiind ascunse, 118 cazuri de minori au ajuns în 2021 în faţa Unităţii asupra căsătoriilor forţate, însărcinată să consilieze şi să ajute persoanele victime ale acestor uniuni constrângătoare.
Fetele sunt principalele victime. Potrivit Ministerului Justiţiei din Regatul Unit, 119 fete sub 18 ani au fost căsătorite cu forţa în 2018 în Anglia şi Ţara Galilor, în timpul ce numărul de băieţi căsătoriţi astfel a fost de 28.
"Această lege îi va proteja mai bine pe tinerii vulnerabili, acţionând împotriva căsătoriilor forţate din societatea noastră", şi-a exprimat satisfacţia ministrul britanic al justiţiei, Dominic Raab.
O persoană declarată vinovată că a aranjat căsătoria unui copil riscă până la şapte ani de închisoare.
"Aceasta este una dintre legile cele mai reuşite din lume asupra căsătoriilor între copii şi ea protejează fiecare copil născut în această ţară de pericolele şi daunele cauzate de căsătoria fără consimţământ", a salutat la rândul său deputata conservatoare Pauline Latham, iniţiatoarea legii, într-un editorial în Daily Express.
"Astăzi este cu adevărat un moment de sărbătoare", a reacţionat la BBC Payzee Mahmod, militantă şi victimă ea însăşi a unei căsătorii forţate la începutul anilor 2000. Ea s-a declarat "foarte bucuroasă şi foarte emoţionată" de "măsurile foarte importante pe care această ţară le-a luat pentru a proteja copiii"