Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANRE a decis să amâne scumpirea gazelor pentru 1 noiembrie

ANRE a decis să amâne scumpirea gazelor pentru 1 noiembrie

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amânat decizia de a majora preţul gazelor pentru consumatorii casnici, urmând ca acesta să intre în vigoare de la 1 noiembrie,  a declarat pentru AGERPRES, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE. Potrivit anunţului făcut recent de ANRE, de la 1 octombrie preţul gazelor ar fi urmat să fie majorat cu 6%.

“Am amânat decizia privind preţul gazelor până după aprobarea în Parlament a OUG 64, întrucât vor fi operate modificări care vor avea impact major şi asupra preţului final. Este vorba de faptul că va fi dereglementat serviciul de înmagazinare şi, totodată, vor fi modificate cotele obligatorii de tranzacţionare pe bursă pentru producători”, a explicat Havrileţ. OUG 64/2016 pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale aduce mai multe modificări. Astfel, producătorii de gaze vor trebui să vândă prin intermediul bursei 70% din producţie şi, totodată, OPCOM va deveni singura bursă angro de gaze naturale recunoscută.

3,5 milioane de consumatori casnici de gaze naturale sunt în România

ANRE va relua calculele pentru a stabili procentul cu care va creşte preţul gazelor

 

 



 

Subiecte în articol: anre
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri