Jurnalul.ro Ştiri Observator ANSVSA cere proprietarilor de animale din zonele afectate de inundaţii să coopereze cu medicii veterinari

ANSVSA cere proprietarilor de animale din zonele afectate de inundaţii să coopereze cu medicii veterinari

Recomandăm tuturor proprietarilor de animale din zonele afectate de inundaţii să coopereze cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare de necesitate, solicită Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat transmis.

În urma precipitaţiilor abundente şi a inundaţiilor din ultimele ore, ANSVSA a instituit, la nivel central, o celulă de criză pentru a monitoriza şi gestiona situaţia animalelor din zonele afectate. În acest sens, instituţia va transmite instrucţiuni Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene (DSVSA) privind implementarea măsurilor de profilaxie generală şi specifică, ecarisare şi sănătate publică, pentru a preveni şi limita efectele inundaţiilor asupra sănătăţii animalelor, se arată în comunicat.

"Precipitaţiile abundente şi inundaţiile recente ne determină să avertizăm deţinătorii de animale din zonele afectate, dar şi din restul ţării, asupra riscului apariţiei şi evoluţiei unor boli grave, care se pot transmite de la animale la oameni. Importanţa acţiunilor sanitare veterinare, în special a vaccinărilor, constă în faptul că incidenţa unor boli, care în mod normal sunt controlate, ar putea creşte. Un pericol real este reprezentat de antrax", avertizează ANSVSA.

Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene vor primi avertizări pentru toate obiectivele zootehnice şi pentru medicii veterinari concesionari din localităţile expuse la inundaţii, cu privire la riscurile generate de inundaţii. Medicii veterinari din judeţele afectate vor intensifica supravegherea sanitară veterinară şi acţiunile de profilaxie specifică, prin vaccinarea animalelor.

Activitatea desfăşurată de serviciile sanitare veterinare are un dublu scop: de a menţine starea de sănătate a efectivelor de animale si de a proteja cetăţenii de pericolul bolilor transmisibile de la animale la om, precizează ANSVSA.

DSVSA din judeţele afectate vor acţiona prin aplicarea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolilor la animale, a celor transmisibile la om şi controlul sanitar veterinar al produselor alimentare, măsuri care se referă la: mutarea animalelor din gospodăriile afectate în zone sigure; acţiuni imunoprofilactice (ex. vaccinarea împotriva antraxului); coordonarea activităţii de strângere a cadavrelor şi dirijarea lor la puţul sec sau la incinerare; dezinfecţia zonelor de unde s-a retras apa şi au fost colectate cadavre de animale şi controlul potabilităţii surselor de apă pentru adăparea animalelor, se arată în comunicat..

ANSVSA va trimite notificări către toate prefecturile din judeţele afectate şi, prin intermediul DSVSA judeţene, către primării şi consiliile locale, solicitând respectarea legislaţiei privind colectarea şi neutralizarea cadavrelor de animale din zonele inundate.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri