Jurnalul.ro Ştiri Locale Antibiotice Iaşi a anunţat un profit net de 38,5 mil. lei în 2022, cu 29% peste anul precedent

Antibiotice Iaşi a anunţat un profit net de 38,5 mil. lei în 2022, cu 29% peste anul precedent

de Redacția Jurnalul    |   

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB) a înregistrat anul trecut un rezultat net de 38,5 milioane de lei, în urcare cu 28,6% faţă de profitul din 2021, potrivit raportului financiar preliminar al societăţii.

Totodată, veniturile din vânzări au însumat 482,66 milioane de lei, cu 31,8% peste anul precedent, totalul fiind obţinut prin vânzarea produselor finite fabricate pe site-urile proprii de fabricaţie (379,2 milioane de lei) şi a produselor din portofoliul Antibiotice realizate pe alte site-uri (103,5 milioane), atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională, reiese din documentul publicat la BVB.

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei farmaceutice din România în anul 2022, „valoarea medicamentelor eliberate către pacienţii din România a fost de 25.779,65 milioane de lei (în pret de distribuţie), în creştere cu 21,9% comparativ cu anul 2021. Consumul de medicamente a crescut cu 7,2%, în anul 2022 fiind eliberat din farmacii un număr de 705,82 milioane cutii. În 2022, preţul mediu pe cutie a înregistrat o creştere etapizată de la 32,51 lei/cutie în ianuarie, la 36,52 lei/cutie în decembrie”, scriu reprezentanţii companiei.

Datoriile au atins 215 milioane de lei, faţă de 290,4 milioane de lei la finele lui 2021, iar capitalurile proprii s-au majorat cu 6% la 641,4 milioane de lei. Cheltuielile realizate anul trecut sunt în valoare de 494,1 milioane de lei, cu 15,7% mai mari comparativ cu valoarea planificată de 426 milioane de lei şi cu 28% peste rezultatul din 2021.

„În 2022, prin consolidarea parteneriatelor de pe piaţa internă s-a realizat o îmbunătăţire a termenului de încasare al creanţelor, astfel valoarea acestora la data de 31.12.2022 este sub nivelul înregistrat la finalul anului anterior, în condiţiile în care veniturile din vânzări au fost mai mari cu 32%, generând o valoare mai mare a încasărilor şi o scădere a datoriilor.”

Acţiunile ATB s-au apreciat cu 8% anul acesta, pe fondul unor tranzacţii de 1,2 milioane de lei, fiind pe plus cu 0,7% în după-amiaza zilei de luni, 27 februarie. Cu o capitalizare de circa 410 milioane de lei, compania este deţinută în proporţie de 53% de Ministerul Sănătăţii şi 27% de SIF Oltenia.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Antibiotice Iasi profit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri