Anul care stă să se încheie a fost unul sumbru pentru partidele de opoziţie. După succesul copleşitor al PSD la alegerile parlamentare, opoziţia nu a reuşit să speculeze vreo sincopă în Parlament a coaliţiei de guvernământ, care a avut o majoritate lejeră pentru a-şi impune deciziile, cu atât mai mult cu cât PSD şi ALDE au beneficiat şi de sprijinul parlamentar al UDMR. Când social-democraţii au făcut paşi înapoi, au cedat din cauza presiunilor străzii, a oficialilor europeni, a propriilor erori şi mai puţin din cauza protestelor venite din partea celor trei partide de opoziţie: PNL, USR şi PMP. Liberalii au avut o perioadă lungă de derută ca urmare a rezultatelor catastrofale de la parlamentare. Jumătate din acest an au fost mai preocupaţi de alegerea unei noi conduceri care să scoată PNL din criza profundă în care se află. După desemnarea lui Ludovic Orban ca preşedinte, au început să cu greu să strângă rândurile şi să dedice mai multă energie activităţii de opoziţie, însă rezultatele se lasă aşteptate. USR avea atuul de a fi un partid nou care a trimis în Parlament oameni tineri, energici, însă s-au trezit într-o criză internă, în care preşedintele părăseşte partidul, demisie care este urmată de un referendum intern privind modul în care Uniunea să se poziţioneze la referendumul pentru familie, a cărui organizare nici măcar nu era iminentă. Dincolo de ponderea parlamentară redusă, PMP a avut un singur punct forte care, în mod paradoxal, este şi principala vulnerabilitate: Traian Băsescu. PMP rămâne în continuare un partid de lider, cu toate dezavantajele care decurg din această situaţie, iar trecutul fostului preşedinte ridică semne de întrebare privind viitorul partidului său.
Liberalii, un nou început cu un lider vechi
După fuziunea PNL cu PDL, noul PNL părea îndreptăţit să spere la voturile întregului bazin electoral al dreptei, însă nu a reuşit să scoată decât un jalnic 20%. Strategia Alinei Gorghiu prin care au fost primenite forţat listele pentru parlamentare, spre enervarea organizaţiilor judeţene, promovarea cel puţin ezitantă a identităţii de dreapta a partidului şi calculul eronat că USR nu va rupe din electoratul liberal, aşa că nu trebuie socotit un adversar, a dus la pierderea categorică a alegerilor. După demisia lui Gorghiu, liberalii au ales-o, pe 13 decembrie 2016, pe Raluca Turcan ca preşedinte interimar, aceasta fiind şefa de organizaţie, cea din Sibiu, care a avut cel mai bun scor în alegeri. Turcan a avut ca principală misiune organizarea Congresului care să aleagă o nouă conducere şi să ţină sub control tensiunile inerente. Obiectivele au fost atinse, chiar dacă acest lucru a însemnat o prezenţă mai anemică a PNL în Parlament. Pe 11 aprilie, Turcan punea un diagnostic dur, dar corect, pentru deficienţele PNL care au dus la înfrângerea din 2016. „La fostele alegeri parlamentare Partidul Naţional Liberal a fost praf, mai aveam puţin şi rămâneam cu praful de pe tobă. Am ajuns acolo dintr-o lipsă cruntă de dialog între noi, dintr-o lipsă de respect în echipa Partidului Naţional Liberal, dintr-o ruptură înfiorătoare între centru şi bază”, spunea Turcan. Pe 17 iunie, Ludovic Orban devine preşedinte al partidului, învingându-l categoric pe europarlamentarul Cristian Buşoi, în pofida sprijinului pe care i l-a acordat fostul preşedinte Crin Antonescu. Orban, un opozant perpetuu la liderii anteriori ai partidului, Călin Popescu-Tăriceanu sau Crin Antonescu, a încercat să relanseze PNL ca principal adversar al PSD. În noiembrie a iniţiat prima moţiune de cenzură la adresa PNL şi şi-a asumat rolul de potenţial premier al PNL. Pe 23 noiembrie însă, moţiunea de cenzură a PNL a căzut fără emoţii pentru guvernul Tudose, în pofida protestului organizat de liberali în jurul Palatului Parlamentului. Deocamdată, Orban a reuşit să menţină coeziunea partidului, în pofida unor nemulţumiri. Astfel, în urmă cu o săptămână deputatul Cezar Preda anunţa formarea în PNL a unui grup creştin-democrat şi conservator, el afirmând că nu se consideră „nepotul lui Brătianu”. Anul 2017 reprezintă şi anul în care a murit seniorul Mircea Ionescu-Quintus, la venerabila vârstă de 100 de ani.
USR a mutat scandalul din partid în Parlament
Uniunea Salvaţi România a reuşit să intre în Parlament cu 9% din voturile exprimate la alegerile parlamentare, devenind a treia forţă politică a ţării, performanţă cu atât mai notabilă cu cât partidul avea mai puţin de un an de la înfiinţare. Gestionarea succesului s-a dovedit ceva mai dificilă, lipsa de experienţă politică fiind evidentă, cel puţin în primele luni ale anului 2017. Prima criză internă majoră a survenit la jumătatea anului când o parte dintre liderii partidului, în frunte cu Cristian Ghinea şi Vlad Alexandrescu, făceau presiuni asupra preşedintelui Nicuşor Dan pentru ca USR să se poziţioneze explicit împotriva referendumului privind familia. Cum tabăra celor doi a avut câştig de cauză, Nicuşor Dan a demisionat nu doar de la preşedinţia USR, ci şi din partid. „USR-ul a fost votat şi de oameni care sprijină acest referendum, câteva sute de mii, şi de oameni care nu-l sprijină, convingerea mea fermă e că USR-ul trebuie să se adreseze şi unora şi altora. E o chestiune de onoare, o promisiune pe care nu am putut s-o ţin”, se justifica Dan. În locul său a fost desemnat ca interimar, liderul organizaţiei din Cluj, Elek Levente. Pentru a soluţiona disputa, s-a ajuns la situaţia, descrisă de unii observatori ca ridicolă, în care să se organizeze un referendum intern pe tema unui referendum a cărei organizare nu era nici iminentă, nici certă, cu impact asupra scorului în sondaje al partidului. Interimatul a încetat pe 28 octombrie după alegerea lui Dan Barna ca nou preşedinte al USR, alegere ce reprezintă şi o poziţionare mai clară a partidului spre centru-dreapta.
Noul preşedinte USR a anunţat imediat după alegerea sa că va demara o serie de proiecte comune cu Platforma România 100 a lui Dacian Cioloş fiind posibilă şi constituirea unei alianţe politice în viitor. De asemenea, Barna a încercat să relanseze partidul printr-o atitudine mai agresivă în Parlament, care s-a concretizat prin protestele cu scandal din plen, odată cu dezbaterea legilor justiţiei. Deocamdată, rezultatele pentru USR sunt greu de cuantificat.
PMP, în căutarea viitorilor lideri
Partidul Mişcarea Populară nu a reuşit în acest an să iasă din relativa izolare în care se află. Din motive ideologice evidente, PMP nu poate colabora cu PSD şi ALDE, iar liberalii încă nu au depăşit traumele suferite pe vremea când Traian Băsescu era preşedinte. Astfel că partidul acestuia încearcă să câştige capital politic prin teme proprii, cea mai importantă fiind cea unionistă. PMP a semnat pe 25 iunie un protocol de colaborare cu Partidul Unităţii Naţionale, formaţiune din Moldova care militează pentru unirea cu România. Mai mult, preşedinte de onoare al PUN a fost ales Traian Băsescu, fapt care a alimentat speculaţiile legate de o eventuală candidatură a acestuia la viitoarele alegeri prezidenţiale de peste Prut, în condiţiile în care acesta a dobândit cetăţenia moldovenească şi face vizite frecvente în statul vecin, spre iritarea lui Igor Dodon. De altfel, fostul preşedinte rămâne singura figură cu notorietate mare din PMP, în pofida încercărilor sale de a promova tineri precum Eugen Tomac, preşedintele executiv, sau europarlamentarul Siegfried Mureşan, acesta din urmă fiind anunţat ca potenţial premier al PMP cu ocazia ambelor moţiuni de cenzură din acest an.
UDMR, condamnată la colaborarea cu PSD
Butada potrivit căreia alegerile în România au loc doar pentru a se stabili cu cine va guverna UDMR nu se mai justifică după alegerile din decembrie 2016, când scorul PSD-ALDE a fost suficient pentru formarea majorităţii. Acest lucru nu a însemnat alinierea Uniunii în rândul contestatarilor guvernării socialdemocrate. Relaţiile cu PNL rămân glaciale, aşa cum au devenit pe vremea când Crin Antonescu era şeful liberalilor, linie menţinută de Ludovic Orban. „Relaţia UDMR-PNL e o relaţie care în acest moment e destul de încărcată de nişte declaraţii din partea colegilor de la PNL. Nu poţi să chemi moţii şi să spui să fie pregătiţi la Ţebea că vor fi chemaţi iarăşi în luptă împotriva maghiarilor, nu poţi spune ca şef de partid aşa ceva, iar apoi să ceri voturile noastre”, motiva Kelemen Hunor, pe 15 noiembrie, refuzul de a susţine moţiunea de cenzură a PNL. De asemenea, UDMR are relaţii reci şi cu PMP, partid care pare uneori că-şi asumă o retorică naţionalistă, absentă din discursul lui Traian Băsescu, pe vremea când acesta era şeful statului. În schimb, Liviu Dragnea s-a arătat mai receptiv la doleanţele Uniunii, chiar dacă nu a dat curs la toate. Astfel, şeful PSD nu a sprijinit proiectul prin care limbile minorităţilor devin obligatorii în administraţia locală dacă minoritarii reprezintă 10% din populaţie, spre deosebire de 20%, la cât este fixat acum pragul. În schimb, PSD a trecut proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului romano-catolic de la Târgu-Mureş, o revendicare mai veche a UDMR. Pe de altă parte, Uniunea a avut uneori rezerve faţă de măsurile economice promovate de către Guvern.