Actorul britanic Andrew Lincoln, în vârstă de 44 de ani, care a fost vedeta serialului american post-apocaliptic "The Walking Dead" de la începerea sa, a confirmat că se retrage din distribuţie după următorul sezon, al nouălea, relatează vineri Press Association.
În cadrul convenţiei Comic-Con din San Diego, Lincoln a vorbit despre informaţiile recente că personajul său, fostul ofiţer de poliţie Rick Grimes, nu va mai fi o prezenţă în îndrăgitul serial.
"Pare să existe un elefant în cameră şi cred că mulţi dintre voi vor să întrebe dacă este sau nu ultimul meu an. Acesta va fi ultimul sezon în care joc rolul Rick Grimes", a spus el în faţa fanilor, care au primit anunţul cu dezamăgire.
"Iubesc acest serial, înseamnă totul pentru mine. Îi iubesc pe oamenii care fac acest serial. De asemenea, sunt foarte ataşat de oamenii care îl urmăresc. A fost cea mai extraordinară, minunată experienţă a carierei mele, în mare parte datorită vouă", a adăugat el.
Actorul a mai spus că "o parte din mine va fi mereu" cu personajul Rick şi şi-a elogiat colegii din distribuţie, afirmând că sezonul al 9-lea din "The Walking Dead" este cel mai bun pe care l-a văzut până acum.
Sezonul al 9-lea din "The Walking Dead" urmează a fi difuzat începând cu 7 octombrie, iar Comic-Con-ul va continua până duminică.AGERPRES