Jurnalul.ro Ştiri Politică Anunț IMPORTANT al lui Liviu Dragnea. ”Încep săptămâna viitoare”

Anunț IMPORTANT al lui Liviu Dragnea. ”Încep săptămâna viitoare”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că "tot felul de indivizi" sunt presaţi pentru a scrie denunţuri la adresa sa, care nu se bazează pe nicio realitate, şi că săptămâna viitoare va face un demers "legal, legitim, constituţional" legat de dosarul referendumului.

"Până de curând, primeam tot felul de informaţii pe care le catalogam ca zvonuri, că regimul Iohannis îmi pregăteşte nişte dosare. Cum? Mă gândeam că nu au cum să inventeze. Mi s-a mai spus că sunt tot felul de indivizi, care ori au fost condamnaţi ori sunt condamnaţi ori au fost în închisoare ori au ieşit din închisoare sau riscă să intre, sunt presaţi, sunt ameninţaţi să scrie nişte denunţuri pentru că hârtia suportă orice", a afirmat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Dragnea a susţinut că, în ultimele zile, a început să primească astfel de informaţii de la "oameni care sunt oripilaţi, oameni din sistem", subliniind că ţinta nu este numai de el, ci şi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE.

"Pot fi oameni care cedează şi care de frică scriu lucruri care, în fapt, nu se bazează pe nicio realitate. Dar, da, sunt aproape sigur că se pune presiune ca şi mie şi domnului Tăriceanu să ni se însceneze ceva, nu ştiu, nişte dosare inventate, habar n-am despre ce este vorba, dar orice este posibil. De ce? Pentru că există o dorinţă din ce în ce mai evidentă a celor care au pierdut alegerile în 11 decembrie ca acest Guvern să fie tulburat în a exercita actul de guvernare, prin orice mijloace", a adăugat Dragnea.

Potrivit liderului PSD, şi pentru membrii Guvernului "s-au stabilit anumiţi procurori care să-i ia ca ţintă şi să inventeze sau construiască ceva".

"Nu mă tem de asta, nu am cum să mă înmoi (...) Domnul Lăzăroiu se poate juca cu câţi pisici vrea dumnealui, domnul Iohannis se poate juca cu câţi pisoi vrea dumnealui. Pe mine nu mă interesează, pe mine nu mă sperie nicio pisică. Pentru că eu nu am nici pisici în dulap, nu am nici schelete în frigider", a mai spus Dragnea.

El a mai arătat că speră că, până la urmă, "cei din sistem" să ezite să facă acest lucru, adăugând că săptămâna viitoare va face un demers în dosarul referendumului, fără să facă alte precizări.

"Sper ca, până la urmă, cei din sistem care sunt obligaţi - forţaţi să facă lucrul ăsta, să ezite sau să nu o facă pentru că până la urmă totul se plăteşte, absolut tot se va plăti şi o să vedeţi în zilele următoare, chiar săptămâna viitoare. Chiar săptămâna viitoare eu am de gând să fac un demers legal, legitim, constituţional legat de dosarul referendumului", a menţionat Dragnea.

El a adăugat că nu a vrut să facă până acum acest demers pentru a nu fi acuzat că vrea să se victimizeze.

"Nu am vrut să-l fac până cum (demersul -n.r.), nu am vrut să folosesc această speţă în campania electorală, nu am vrut să mă acuze cineva că vreau să mă victimizez. Am suportat toate acuzele: condamnat penal, penal, a fraudat referendumul, fiind condamnat pentru o faptă de care nu am fost acuzat în rechizitoriu. Săptămâna viitoare o să vedeţi. Poate chiar mai multe (demersuri - n.r.). Săptămâna viitoare este săptămâna în care eu încep aceste acţiuni legitime şi legale. Nu neapărat ca răspuns la ceva, dar trebuie la un moment dat ca anumite practici să înceapă să fie eliminate", a mai spus Dragnea. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: liviu dragnea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri