"Niciun comandant de top nu face parte dintre sutele de soldaţi care au ieşit la suprafaţă din tunelurile de la Azovstal şi s-au predat. Nu au părăsit combinatul până acum", a spus acesta.
În total s-au predat până acum 956 de luptători ucraineni din oțelărie, dintre care 80 sunt răniți. Ei au fost transferați în zone din Donbas controlate de forțele ruse.
Autoritățile de la Kiev au aprobat predarea combatanților din Azovstal după ce au primit garanții de la Crucea Roșie și ONU că aceștia vor fi în siguranță.
Deocamdată nu s-au finalizat negocierile pentru schimburile de prizonieri între Rusia și Ucraina.
În timp ce Kievul vrea ca aceștia să fie transferați într-o țară terță, cum ar fi Turcia, Moscova se opune, unele voci acuzând că printre aceștia se află membri ai Batalionului Azov, grupare neo-nazistă.