Jurnalul.ro Ştiri Social Anunțul Ministerului Muncii despre pensii. Ce se va întâmpla în ianuarie 2024

Anunțul Ministerului Muncii despre pensii. Ce se va întâmpla în ianuarie 2024

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță că plata pensiilor se va face începând de vineri, 5 ianuarie.

Ministerul Muncii a anunțat miercuri că a trimis fondurile necesare către Poșta Română. Banii vor ajunge joi în conturile companiei, iar primele plăți se vor face vineri.

„Calendarul plății pensiilor în ianuarie 2024. Casa Națională de Pensii informează că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poștă se face conform convenției încheiate între cele două instituții. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poșta Română. Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poștei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024. Iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliile beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024”, au anunțat autoritățile.

Plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.

„Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanțelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 și cu încadrarea in limitele lunii Ianuarie 2024, aprobate de Guvern”, a precizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri