Umblau nişte ziceri conform cărora există organe inutile, rudimente fără nici o funcţie. În categoria asta, poporul menţiona apendicul, amigdalele şi măselele de minte. Cercetările ulterioare au demonstrat că este o eroare şi că aceste organe au rolul lor.
Prototipul organelor rămase fără nici un rost, nişte rudimente, se identifica cu amigdalele. Dar medicina a descoperit că amigdalele au o misiune în lanţul de apărare imunitară, mai ales pentru aparatul respirator superior. Moda de acum o vreme de a scoate amigdalele pompieristic, la cea mai nesemnificativă infecţie în gât, s-a dovedit eronată, acum ele se “răzuiesc” cu laser, rămânând fără acele adâncituri, cripte unde se culcuşeau microbii. Studiile au arătat că şi apendicul are un rol imunitar, face şi el parte dintr-un lanţ de autoapărare al organismului. Au făcut pasul înapoi şi americanii, n-au mai scos apendicul tuturor bebeluşilor, era o precauţie pentru cei care locuiau în zone izolate, departe de spitale. Ca să nu ducă o criză de apendicită, la complicaţii, mai bine se îndepărta, profilactic, apendicul. S-a constatat că această scoatere cu hei-rup a apendicului conducea la apariţia cancerelor de colon. Criza de apendicită nu se anunţă cu surle şi trâmbiţe, simptomele sunt discrete şi neclare. Durerea în abdomenul inferior drept e semn de suferinţă al apendicului, dar de vină mai pot fi şi organele genitale ale femeilor şi rinichii cu pietre şi vezica biliară etc. Ca să fie cu adevărat o criză de apendicită trebuie să se schimbe şi leucocitele în analiza de sânge, să crească, să apară vărsături şi o stare febrilă. Când apendicul suferă, el trebuie scos pentru a evita complicaţiile, apendicita perforată, peritonitele şi alte agravări. Profesorul doctor Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după aceste consideraţii a atras atenţia că doar într-o treime din cazurile de îndepărtare a apendicului el este cu adevărat de vină. Funcţionează adesea zicerea aceea că “în suferinţă apendicului, el nu trebuie să prindă asfinţitul soarelui”. Se vorbeşte că operaţia de apendicită este o treabă pentru rezidenţi, dar se mai afirmă şi că scoaterea apendicului poate dura şi cinci minute, dar şi cinci ore. Depinde dacă apendicul este la locul lui, căci asta uşurează sarcina chirurgului.
Făcând comparaţia cu cadranul unui ceas, locul firesc al apendicului este în dreptul orelor 5, 6, 7. Dacă el este amplasat în alte porţiuni ale cadranului de ceas ipotetic, chirurgul trebuie să-l depisteze şi intervenţia de lungeşte. La ora actuală, peste 95 % din operaţiile de scoatere a apendicului se fac prin laparoscopie, prin intervenţii minim invazive.