Numărul de cadre medicale diagnosticate cu Covid-19 a crescut cu peste 100, în numai două zile, astfel că, ieri, la nivel național, se ajunsese la 285 de cazuri confirmate, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Două treimi dintre acestea în județul Suceava.
Bilanțul anterior, prezentat sâmbătă de autorități, arăta că sunt 184 de cadre medicale din România confirmate cu infecția, iar luni au fost raportate 285 de cazuri. Dintre acestea, 91 sunt medici, 90 asistenți medicali, 26 de infirmiere, 8 îngrijitoare și 70 de angajați auxiliari din sistemul sanitar. Cel mai mare număr de cadre medicale confirmate cu Covid-19 este în județul Suceava. Aici, sunt nu mai puțin de 181 de persoane confirmate (dintre care: 43 de medici, 70 de asistente, 20 de infirmiere, 7 îngrijitoare).
Cazuri multe sunt și în București (45), unde au fost diagnosticați cu Covid-19: 14 medici, 11 asistente, 5 infirmiere, 15 angajați auxiliari. Între cadrele medicale infectate se numără două doctoriţe, ambele cu vârsta de 40 de ani și fără alte boli, internate la Secţia de Terapie Intensivă a Institutului pentru Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu”.
Foarte multe cadre medicale acuză că nu au echipamente de protecție și că sunt expuse îmbolnăvirii cu noul coronavirus. În acest context, ieri, la Spitalul Municipal din Orăștie, mare parte din personalul secției ATI a demisionat.