Producătorul german de automobile de lux BMW AG va rechema la service aproximativ 230.000 de autovehicule vândute în SUA, după ce a descoperit că unele modele au fost echipate cu airbag-uri defecte produse de Takata în timpul reparaţiilor efectuate în urma unor accidente, transmite Bloomberg.
Vehiculele care au fost rechemate la service folosesc airbag-uri produse de Petri AG, producător german de componente auto, achiziţionat de Takata în anul 2000. Dacă acele vehicule aveau nevoie de înlocuirea airbag-ului, a fost folosit modelul Takata PSDI-4, a explicat un purtător de cuvânt al BMW, Rebecca Kiehne.
Airbag-urile defecte produse de Takata pot exploda şi pulveriza cioburi metalice, rănind persoanele aflate în maşină. Takata a recunoscut că 17 persoane au decedat pe plan global din cauza airbag-urilor defecte. Problemele de la Takata au forţat companiile să iniţieze cea mai mare rechemare în service din istoria industriei auto.
Michael Brooks, director în cadrul Centrului pentru Siguranţă auto, a afirmat că şi alţi producători auto ar putea fi afectaţi de o problemă similară dacă componentele auto de la Takata au fost folosite la înlocuirea airbag-urilor stricate în timpul accidentelor. El a cerut ca Autoritatea americană responsabilă pentru siguranţa rutieră (NHTSA) să facă investigaţii.
Până acum, au fost rechemate la service peste 1,5 milioane de vehiculele BMW din cauza problemelor la airbag-uri, a declarat Kiehne.
Dealerii BMW vor inspecta vehiculele afectate şi vor înlocui orice airbag Takata.
Potrivit Agerpres, în 2016, BMW a vândut 2.003.359 autoturisme, fiind al doilea producător de automobile de lux din lume, după Mercedes.