Jurnalul.ro Ştiri Observator Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru cu prilejul Zilei Conștientizării Autismului

Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru cu prilejul Zilei Conștientizării Autismului

Cu prilejul Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului, Arcul de Triumf va fi iluminat, sâmbătă, în albastru, anunță Primăria Generală a Capitalei.

Primăria Municipiului București prin Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public – Monument for se alătură campaniei “O călătorie împlinită prin viață”, susținută de Asociația Help Autism, cu prilejul Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului, potrivit unui comunicat de presă.

Campania „O călătorie împlinită prin viață” se desfășoară în paralel cu cea la nivel European și subliniază faptul că o abordare unitară a gestionării afecțiunii este necesară de-a lungul întregii vieți, pentru ca cele 40.000 de persoanele cu autism din România să se poată bucura de drepturile lor, de o viață fericită și împlinită, alături de alte 7 milioane de persoane din Europa.

Persoanele dornice să susțină campania pot distribui fotografiile și mesajele pe rețelele proprii de socializare, folosind hashtag-urile #ZiuaAutismului2022 #AutismDay2022 #oCalatorieImplinitaPrinViata. Ele pot fi preluate exact așa cum sunt sau pot fi personalizate cu textul dorit în postări.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri