Îndrăgita cântăreaţa americană de muzică pop Ariana Grande s-a logodit cu actualul său iubit, Pete Davidson, pe care l-a cunoscut în luna mai, după ce a avut o relaţie timp de doi ani cu rapperul Mac Miller, relatează online ziarul spaniol ABC.
Ariana Grande este una dintre cântăreţele de renume internaţional ale momentului. Ea a început o relaţie cu starul emisiunii "Saturday Night Live" Pete Davidson, după ce a pus capăt legăturii sale de doi ani cu rapperul Mac Miller în luna mai.
Cântăreaţa şi tânărul comediant şi-au făcut cunoscută iubirea pe reţelele de socializare, unde Pete şi-a prezentat tatuajele făcute în onoarea iubitei sale: un iepuraş stilizat, care aminteşte de coperta albumului cântăreţei "Dangerous Woman", şi iniţialele AG imprimate pe degetul mare.
Pete Davidson i-ar fi cerut mâna artistei sâmbăta trecută cu prilejul sărbătoririi zilei de naştere a actorului Robert Pattinson la Los Angeles. Deocamdată niciunul dintre reprezentanţii celor doi tineri nu a confirmat fericitul eveniment.
Totuşi, potrivit revistei People, surse apropiate cântăreţei au mărturisit că este într-adevăr vorba de o logodnă.
"Este o logodnă recentă. Sunt doar doi oameni care au găsit rapid dragostea şi sunt fericiţi. Au început să vorbească despre acest eveniment weekendul trecut. Nu au nimic de ascuns", a declarat o persoană apropiată celor doi.
Pe de altă parte, Ariana Grande a fost aleasă pentru a ilustra viitoarea copertă a revistei British Vogue, unde tânăra pozează foarte natural, cu părul blond şi despletit, foarte puţin machiaj şi pistruii de pe faţă lăsaţi la vedere.AGERPRES