Jurnalul.ro Ştiri Social Astăzi este Ziua Mondială a Râsului

Astăzi este Ziua Mondială a Râsului

Ziua mondială a râsului se celebrează, anual, în prima duminică a lunii mai. În 2019, această zi este marcată la 5 mai.
Ziua mondială a râsului este iniţiativa indianului Madan Kataria, fondatorul mişcării ''Laughter Yoga'' (Hasyayoga), adică terapia prin râs, el fiind şi autorul cărţii ''Laugh For No Reason'' (2002) (Râzi fără motiv). Efectele acestei terapii sunt cât se poate de serioase şi importante, conform http://www.laughteryoga.ro/.
De exemplu, susţin adepţii terapiei amintite, eliberarea endorfinelor prin râs poate schimba în bine starea de spirit după doar câteva minute. Endorfinele, numite uneori şi ''molecule ale fericirii'', sunt substanţe chimice produse de creier ca răspuns la o varietate de stimuli. Acestea pot reduce stresul, proprietăţile lor analgezice fiind comparate chiar cu cele ale morfinei. Mai mult, eliberarea endorfinelor în organism poate duce la îmbunătăţirea sistemului circulator şi întărirea celui imunitar.
În al doilea rând, terapia inspirată de Madan Kataria promite transformarea bunei-dispoziţii în adevărate exerciţii de respiraţie şi de tip cardio, ceea ce, pe termen lung, ajută la oxigenarea mai bună a organismului şi la menţinerea unui tonus ridicat.
Primul club de terapie prin râs a fost înfiinţat de Madan Kataria în anul 1995, într-un parc din Mumbai, numărând şase persoane. Kataria a organizat pentru prima dată Ziua mondială a râsului în 1998, tot la Mumbai, cu participarea a peste 12.000 de oameni. Evenimentul a trecut curând graniţele Indiei, în anul 2000 peste 10.000 de danezi marcând această zi în centrul capitalei Copenhaga.
În prezent, există peste 10.000 de Cluburi de Râs în peste 70 de ţări, inclusiv în România, precizează http://www.laughteryoga.ro/.
Atât cu prilejul Zilei mondiale a râsului, cât şi în cadrul întâlnirilor obişnuite ale cluburilor dedicate râsului, sunt programate evenimente menite să stârnească zâmbete şi hohote de râs, precum spectacole de muzică şi dans ori concursuri umoristice.
Primul om de ştiinţă care a sugerat că fenomenul râsului merită studiat în mod... serios a fost psihologul William F. Fry, profesor la Universitatea Stanford, California. În 1964, a solicitat fonduri publice pentru a demara cercetări asupra efectelor psihologice şi fiziologice ale râsului. William Fry s-a autointitulat "primul gelotologist" (de la grecescul "gelos", a râde), notează laughteronlineuniversity.com.
Un alt pionier al gelotologiei a fost Norman Cousins, jurnalist şi activist pentru pace care, în 1964, a susţinut că umorul l-a ajutat să treacă mai uşor peste cumplita boală de care suferea, artroză reactivă. În acest sens, a publicat faimoasa carte "Anatomia unei boli" ("Anatomy of an Illness"), publicată în 1979.
În 1987, a luat fiinţă Asociaţia Americană pentru Terapie prin Umor, a cărei adresă electronică este aath.org. 

AGERPRES

Subiecte în articol: ziua mondială a râsului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri