Un bărbat care a scos la vânzare diferite obiecte ale victimelor atentatului de la Nisa a fost condamnat joi la zece luni de închisoare cu executare, relatează agenţia EFE.
El a fost judecat de un tribunal francez prin procedură de urgenţă, după ce luni a publicat pe cel mai cunoscut website francez de anunţuri (leboncoin.fr) un anunţ cu titlul 'obiecte ale masacrului din 14 iulie'.
Printre obiectele pe care el le-a postat pe acel site şi care au fost găsite la domiciliul său se regăsesc: un inel, un steag, o pereche de ochelari de soare, dar nu este clar dacă acestea au aparţinut trecătorilor aflaţi pe artera Promenade des Anglais atunci când teroristul Mohamed Bouhlel a pătruns cu un camion în mulţime, lăsând în urma sa 84 de morţi şi 331 de răniţi.
În timpul procesului, inculpatul în vârstă de 39 de ani a spus că a dorit 'să câştige bani cu nebunia şi istoria oamenilor', recunoscând totodată că gestul său a fost 'stupid', manifestându-şi totodată regretul că în ziua postării anunţului nu s-a întâlnit cu psihiatrul său, despre care spune în mod normal îl linişteşte.
El nu mai munceşte de circa zece ani, când a suferit un accident de motocicletă. În acest proces a fost judecat pentru tentativă de înşelătorie şi pentru posesie de droguri, întrucât la domiciliul său s-au găsit două plante de canabis.
Sursa: AGERPRES